Urmărește canalele noastre de Telegram pentru a afla despre începutul evenimentelor transmise live în România și Republica Moldova

Vitalie Gămurari: Și de aici, din start s-a cerut un raport din partea Ministrului Sănătății referitor la informațiile care au apărut în spațiul public, privind reformele care au avut loc. Multe dintre ele au fost făcute... ele au fost pripite. Multe din ele nu au avut acoperirea respectivă, de aici și discuțiile care au fost uneori destul de greșite și interpretări greșite referitor la așteptările din partea cetățenilor ce țin de închiderea unor spitale sau alte elemente negative. Deci, de la bun început, vreau să spun că s-a ajuns la concluzia că, în realitate, la această oră, nu există un document expres care ar fi pus, s-ar fi pus la dispoziția publicului. Deci, asupra acestui docuemnt se lucrează. A fost o notă foarte... o notă imperativă față de Ministerul Sănătății prin care s-a cerut ca până la momentul în care nu vor fi foarte clare pozițiile privind reforma până la dezbaterile reformei în domeniul sănătății, în contextul în care această reformă să aducă beneficii reale fiecărui cetățean în parte a Republicii Moldova, să nu aibă loc aceste dezbateri. Și vreau să vă spun că s-a atenționat foarte clar că din partea Coaliției majoritare nu va exista o susținere politică atâta timp cât această reformă... sau nu va exista un concept foarte clar al reformei după dezbateri, care va aduce rezultate și efecte pozitive pentru fiecare cetățean în parte. Deci, lucrul acesta a fost destul de sensibil în ultima perioadă, de aceea și s-a atenționat, fiindcă nua fost o prezentare din partea anterioară. Deci au fost niște interpretări greșite șic ei care au dus la anumite momente negative și efecte negative pentru fiecare cetățean în parte.

Un alt efect subiect discutat astăzi este unul care pentru această perioadă putem să spunem că este tradițional. Este vorba de situația la frontierele Republicii Modlova. Știți foarte bine că perioada iulie-august este o perioadă destul de încărcată pentru frontiera Republicii Moldova. Este vorba de venirea cetățenilor Republicii Moldova. Este vorba de plecarea cetățenilor Republicii Moldova în vacanță și în perioada respectivă avem mai multe semnale că sunt anumite probleme ce țin de pierderea de gtimp la trecerea frontierei de stat. Repet că nu este pentru prima dată. Este ceva tradițional. În acest sens, s-a solicitat explicațiile și propunerile, soluțiile, care din partea instituțiilor respective, care sunt responsabile pentru aceasta s-au vorbit că se ia în considerație și erau pregătite aceste planuri prin care se va încerca, se va face tot posibilul pentru a simplifica. Inclusiv, se discută cu partenerii noștri, cu cei din România și cu cei din Ucraina, privind accesul cetățenilor Republicii Moldova în... ca să plece în țările de destinație sau revenirea lor acasă într-o perioadă foarte restrânsă. Avem practica respectivă. Deci, nu este prima dată și reieșind din aceasta, a fost... s-a adus la cunoștință că se va face tot posibilul țși rezultatele vor fi destul de palpabile.

Un al treilea subiect care a fost discutat astăzi, au fost prezentate rezulgtatele unui sondajde oponie, rezultele... informațiile au fost, a avut loc în perioada, realizat în perioada 22 iunie - 9 iulie. Așa cum am spus și în cadrul briefig-urilor precedente, Partidul Democrat și-a propus să... o dată la două luni, să vină cu anumite, să facă aceste sondaje pentru a avea posibilitatea să cunoască care sunt așteptările cetățeanului Republicii Moldova, care sunt așteptările din partea guvernării, care sunt așteptările din partea conducerii țării și vreau să spun că Partidul Democrat,d e fiecare dată, le face deschis, despre care și vorbește și este o poziție prin care s-ar fi solicitat ca o asemenea poziție, un asemenea comportament sp aibă și alte partide politice, în sensul în care aceste sondaje să fie declarate să fie făcute, decât câ sunt comandate de către un partid politic și nu de către o organizație neguvernamentală sau, deseori, de anumite structuri fantomă.

Este... rezultatele vor fi imediat după briefing. Informația va fi... va putea fi accesată pe site-ul Partidului Democrat. Sunt multe lucruri interesante care pot fi găsite. Este prima discuție astăzi a fost în cadrul ședinței referitor la acest sondaj, sondaj de opinii. S-a observat foarte clar că din partea cetățenilor nu există doar o neîncredere acordată politicienilor, dar există și o neîncredere acordată societății civile, din simplul motiv că se așteaptă la mai mult un ajutor din partea soceității civile, și atunci lucrurile astea sunt luate în considerație de către reprezentanții Partidului Democrat pentru că s-a făcut deschis și am vrut foarte clar să vedem care sunt așteptările, care sunt problemele reale cu care se confruntă cetățeanul și, în cazul dat, este un plus... o plus valoare, care este adus nu atât... nu doar partidului, dar și Guvernului și Parlamentului Republicii Moldova, care evident că vor fi luate în considerație în promovarea politicilor ulterioare, în cazul dat.

Vreau să spun că, pe lângă faptul că s-au văzut problemele cu care se confruntă cetățenii Republicii Moldova, sunt și naumitye concluzii destul de interesante, destul de importante și aici, așa cum am spus că se face delimitarea sau se încearcă să se observe din partea cetățeanului care sunt problemele cu care se confruntă și nudoar. Se caută, inclusiv, și și responsabilitatea nu doar a guvernării, dar și a societății civile, de la care se așteaptă mai mult să-i vină în ajutorul fiecărui cetățean în parte. Dar aici s-a văzut și un trend foarte clar când s-a observat conștientiarea efortulrilor depuse de partenerii joștri externi și este vorba, în primul rând, din partea Uniunii Europene. Referitor la punerea în aplicare și implementarea anumitor politici, inclusiv și reforme âîn diverse domenii. Deci lucrurile se schimbă, pentru noi este foarte important, sunt încă multe lucruri de făcut și anume aceste opinii de sondaje care se fac odată la... se comandă odată la două luni, care sunt foarte deschise, cum am mai spus. Ele ne ajută să încercăm să punctăm problemele cu care se confruntă și se ciocnește fiecare cetățean, cetățeanul Republicii Moldova și care ar fi căile și soluțiile pentru atingerea și atingerea acelui obiectiv și asigurarea interesului bunăstării cetățeanului, fiecărui cetățean în parte.

În fine, ultimul subiect care a fost discutat astăzi, pe scurt, este vorba despre acea întâlnire care a avut loc a liderului Partidului Democrat cu oamenii de afaceri. S-au dus deci, reprezentanții celor mai importante companii din Republica Moldova. În acest sens, s-a discutat despre importanța conlucrării dintre instituțiile statului și oamenii de afaceri, fiindcă o deschidere și crearea condițiilor foarte clare a reguliloir de joc, fiindcă aceasta deschide și încrederea din partea business-ului Republicii Moldova. Aceasta deschide și calea pentru posibile invesgtiții, inclusiv din străinătate. De aceea este vorba d eo transparență, de un dialog deschis, care, în acest sens, Partidul Democrat va veni cu un set de măsuri pentru sprijinirea mediului de afaceri și promovarea politicilor guvernului. Deci, cam acestea au fost subiectele de bază care au fost discutate astăzi. Dacă aveți careva întrebări, eu sunt gata să vă dau răspuns.

Jurnalist: Anterior Președintele Igor Dodon a promulgat Legea Guvernului. Spuneți-ne dacă ați discutat acest subiect și dacă este gata noua componență a legislativului?

Vitalie Gămurari: Nu, deci s-a adus... era doar foarte clar că a fost discutat la nivel de Guvern. Deci, azi s0a vorbit, nu s-a vorbit despre faptul că a fost promulgată de Președintele țării. Deci, tematica a fost abordată doar sub aspect tehnic. Ulterior se va vedea care va fi poziția mai departe.

Jurnalist: Dar cu Președintele Dodon ați... s-a discutat înainte? El a fost de acord cu această...?

Vitalie Gămurari: Nu pot să vă spun pentru că iată acum prima dată când de la dumneavosatră aud lucrurile acestea. Fiindcă de dimineață, evident, nu am avut nici ocazia să... posibilitatea să aflu, de aceea nu pot să confirm lucrurile acestea.

Jurnalist: Păi, este gata noua componență a noului (indescifrabil)?

Vitalie Gămurari: Nu. Deci a fost discutat la nivel de guvern, privind structura și reforma acestuia, iar, ulterior, va fi discutat în Parlament. Deci, asta este poziția. Deci, clar că nici... de componența nominală dacă vă referiți, nici vorbă nu a fost. Niciodată nu s-a discutat.

Jurnalist: Vrem să vă întrebăm, recent a fost comunicat în rapoartele financiare ale partidelor, la CEC. Vroiam să vă întrebăm cât exact ați cheltuit pentru promovarea votului uninominal?

Vitalie Gămurari: Nu pot să vă dau nicio cifră. Dar acest... la finele anului, fiecare partid, la finele anului, prezintă informația respectivă la Comisia Electorală Centrală, care va fi publică și de acolo veți putea

Jurnalist: A fost făcut, domnule Gămurari, a fost făcut public pentru primul semestru, printre care Partidul Democrat este partidul care a cheltuit cei mai mulți bani în primul semestru și vrem să vă întrebăm, nu ne este clar, nu se spune câți bani ați cheltuit pentru această campanie de promovare a votului uninominal?

Vitalie Gămurari: Eu în afară de infromația care a fost prezentată sub aspect financiar nu pot să vă spun nimic și în plus, în cadrul ședințelor de astăzi nici nu a fost discutat. Eu vin să vă comunic informația referitor la discuțiile care au avut loc astăzi, în cadrul ședinței săptă,ânale. Deci, tema dată nu a fost discutată, de aceea nici nu pot să o explic, să o ating.

Jurnalist: Păi, da în general, dumneavoastră sunteți purtător de cuvânt.

Vitalie Gămurari: Referitor la tot ce ține de aspectul financiar, deci v-am spus că este prezentată informația la CeC. La finele anului, când va fi dată informația, deci, atunci aflați... Fiindcă este deschisă, este transparentă.

Jurnalist: Informația a fost transmisă, dom nule Gămurari, deja pentru primul semestru printre care se spune în acte că dumneavoastră, că Partidul Democrat ați cheltuit treizeci și unu de milioane, dintre care peste douăzeci și nopuă de milioane - cheltuieli pentru presă și materiale promoționale. Ce înseamnă asta?

Vitalie Gămurari: Nu pot să dau informații șio să comentez tot ceea ce ține de aspectul financiar, din simplul motiv că nu sunt la curent, asta e unul, și nu aș fi vrut să fie interpretate greșit ulterior cuvintele pe care le spun.

Jurnalist: De ce vă întreb, pentru că, reiese că, până la urmă ați renunțat, ați cheltuit mulți bani și până la urmă ați renunțat la votul uninominal. Și reiese că ați cheltuit bani mulți, bani în zadar.

Vitalie Gămurari: Deci la această întrebare, eu pot să vă spun că, inclusiv și din sondajul pe care l-am avut, am văzut foarte clar, care sunt nemulțumirea cetățenilor sau celor care susțin Partidul Democrat, nemulțumirea de faptul că noi am refuzat de la cel uninominal. Dar ne-am dat foarte bine seama că ar fi nemulțumire și mai multă dacă am fi refuzat și de la cel mixt. Dar asta a fost compromisul care a fost găsit în Parlament și aici este voința Parlamentului și mai puțin voința partidului.

Jurnalist: Adică jumătate din votul mixt, este votul uninominal sau cum?

Vitalie Gămurari: Nu. Deci noi am mers pe ideea uninominalului, dar asta a venit poziția partidului, care a spus că noi nu am refuzat această idee, dar, la moment, în Parlament s-a ajuns la alt numitor comun. Deci asta este politica acre se duce în Parlament, ceea ce partidul mai puțin decide desinestătător.

Jurnalist: Și vreau să vă întreb, tot aici, nu este exact spus câți bani ați cheltuit pentru concertele și manifestațiile din Piața Marii Adunări Naționale de pe întîi mai, atunci când ați sărbătorit Ziua Europei. Câți bani până la urmă ați?

Vitalie Gămurari: Deci, eu am mai spus că aspectul financiar, deci, nu vreau să dau careva comentarii pentru a nu fi interpretate greșit, fiindcă, unu, nu este tematica care a fost discutată astăzi și doi, nu cunosc amănuntele ca să nu dau ceva informații, care va fi, iarăși, mă repet, interpretată greșit ulterior.

Jurnalist: Deci, dumneavoastră nu cunoașteți, nu are rost să vă întreb cine a donat cel mai mult pentru Partid.

Vitalie Gămurari: Doar din raportul care este prezentat, atunci, la CEC, informația respectivă,d e acolo puteți să o luați. Eu nu am asemenea informații.

Jurnalist: Domnule Gămurari, dacă puteți să intrați în detalii referitor la sondajul pe care l-ați anunțat. Dacă s-a schimbat cumva percepția oamenilor privind în ceea ce privește votul mixt, dacă sunt mai mulți care optează pentru schimbarea sistemului electoral?

Vitalie Gămurari: Eu am mai spus că a fost o prezentare generală. Este... sunt anumite schimbări. Sunt concluziile care au fost făcute, ele sunt destul de interesante, dar nu vreau să intru în mai multe detalii, din simplul motiv, cum am spus, imediat după briefing-ul de astăzi, informația va fi plasată pe site-ul Partidului Democrat de unde puteți să luați cifrele concrete ca să nu greșesc careva cifre și pe urmă să iarăși spun ca să nu fie date interpretări diferite.

Jurnalist: Domnule Gămurari, și totuși insist, cum explicați, haideți să vorbim la general, cum explicați dumneavoastră faptul că Partidul democrat a cheltuit cel mai mult în primul semestru al anului. Cum explicați?

Vitalie Gămurari: Deci, dacă aș fi avut po simplă explicație, ar trebui să intru în aspectul financiar al altor partide, ca să fac o comparație. Eu nu am această competență, de aceea nici nu vreau să dau o explicație în acest sens.

Jurnalist: Păi, nimeni nu a mai cheltuit atât de mult cât partidul dumneavoastră în primul semestru.

Vitalie Gămurari: Deci, eu nu pot să fac comparație referitor care partid cât mai mult cheltuie.

Jurnalist: De exemplu, socialiștii au cheltuit 5-6 milioane, aproape șase milioane.

Vitalie Gămurari: Deci, chiar nu cunosc socialiștii de aceea nici nu vreau să..

Jurnalist: Dar, treizeci și opt de milioane vi se pare puțin sau mult?

Vitalie Gămurari: Nu vreau să comentez cifrele, deci asta am spus.

Jurnalist: Am înțeles.

Vitalie Gămurari: Dacă nu mai sunt întrebări, eu vă mulțumesc foarte mult și vă doresc o zi bună.

Jurnalist: Și, apropos, vrem să vă întrebăm despre vizita domnului Plahotniuc peste ocean. Până la urmă, cu ce a venit de acolo? Care a fost scopul?

Vitalie Gămurari: Deci, a fost o vizită așa după cum a fost declarat, a fost o vizită la Internaționala Socialistă, ca vicepreședinte al structurii respective și a fost declarația care a fost dată și ați auzit-o în presă referitor la intenția Partidului Democrat șia Guvernării de a solicita retragerea forțelor armate ale Federației Ruse de pe teritoriul Republicii Moldova, în contextul angajamentelor pe care le are acest stat și schimbarea, solicitarea de a schimba, forțele sistemului, structura respectivă care există astăzi în unul civil, așa cum este practica altor state, fapt care este... vine sută la sută în contextul dorințelor pe care le are Republica Moldova.

Jurnalist: Dar de ce a vorbit atunci în limba rusă?

Vitalie Gămurari: Deci, nu pot să vă spun, fiindcă nu ține ... în ce limbă s-a vorbit. Și limba rusă, nu uitați că este una din limbile oficiale ale Organizației Națiunilor Unite, una din cele cinci. Vă mulțumesc.