Intervențiile Președintelui României, domnul Klaus Iohannis, susținute în cadrul evenimentului de inaugurare a Spațiului 80east (optzecist) - „Acasă în comunism”

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: O să deschid eu cu câteva cuvinte despre curiozități. În primul rând, după cum am spus și la intrare, este un proiect care mi se pare foarte, foarte binevenit și vă felicit, și pe cei care ați fost inițiatorii, care l-ați pus în practică, suporterii proiectului și finanțatorii. Este un lucru excelent. Chiar la început mi-ați făcut un tur al spațiului și, cum eu fac parte din generația care a trăit exact jumătate din viață în comunism și exact jumătate în epoca noastră, nu aș vrea să spun post-comunism, că numai o parte din ea a fost post-comunism, restul a fost perioada în care trăim noi acum și este perioada în care trăim liber. Recunosc că multe dintre obiectele pe care le aveți expuse aici le cunosc first-hand, cum se spune. De exemplu, anumite manuale și alte obiecte. Este, cu siguranță, un spațiu care, într-un fel, te poate introduce în atmosfera de locuire din anii aș zice eu mai degrabă '80, poate un pic și '70. Însă, și aici mă adresez în special tinerilor, să nu credeți că atmosfera comunistă poate fi recreată prin obiecte. Ar fi aceasta o mare eroare. Obiectele au reprezentat felul în care oamenii și-au imaginat că își pot decora casele, multe dintre obiecte sunt cele care au fost atunci de găsit, care au reprezentat atunci nivelul tehnicii, cel puțin la noi în țară și majoritatea oamenilor se leagă într-un fel de obiectele pe care le folosesc sau de casa în care trăiesc și majoritatea dintre noi avem amintiri mai degrabă plăcute despre casa părintească, despre camera noastră de când am fost copii sau tineri, dar, din păcate, nu asta a fost comunismul. Ci, ceea ce vedem aici, a fost mai degrabă insula pe care și-a creat-o fiecare român în casa lui, pentru a fugi de comunism. Cel puțin, mental, închizând ușa apartamentului, oamenii au reușit să intre într-un spațiu privat care făcea viața un pic mai ușoară. Comunismul, în realitate, a fost un regim oribil, un regim crunt, un regim draconic și aceste lucruri nu se pot recrea printr-un spațiu, aceste lucruri se pot recrea numai prin amintiri și o mică parte din ce am trăit noi atunci se poate transmite prin povestire, nu se poate recrea și este bine. Ceea ce am simțit, cum ne-am simțit, oprimați, umiliți, jigniți, îngrădiți, lipsiți de libertate, aceste lucruri nu se pot nici imagina în ziua de astăzi, nici nu se pot transmite ca sentiment de viață. Însă, ceea ce se poate povesti este ce evenimente am văzut, ce evenimente am trăit, cum a fost cadrul general. Și, din acest motiv, cred că spațiul are valoarea lui prin faptul că îți dă un motiv să intri în această discuție despre vremea comunismului în România, dar să țineți minte întotdeauna, epoca a fost probabil cea mai neagră epocă a României și ororile comunismului nu trebuie uitate, trebuie povestite tocmai pentru a nu ajunge în situația să repetăm greșeli pe care noi le-am făcut. Deci, comunismul a fost o greșeală enormă, catastrofală, pe care a făcut-o România. Că nu a făcut-o benevol, este iarăși adevărat, dar, pentru aceea, felul în care a fost inoculat comunismul în România a fost un fel românesc și a fost o mare, mare greșeală și nu numai o eroare a istoriei, o oroare a istoriei moderne. Aceste lucruri trebuie povestite și această istorie trebuie înțeleasă cât se poate înțelege pentru a trage concluzii potrivite. Vă dau un exemplu care, pentru mine, este grăitor. Când am fost nu copil, când am fost tânăr - de copil nu îți dai seama de marile probleme ale societății și de aspirațiile oamenilor, dar de tânăr îți dai seama - ne-am dorit foarte mult libertate, să ne exprimăm, să mergem să vedem locuri, să vedem alte țări, să intrăm în contact cu oamenii din alte părți, să putem spune liber ce ne dorim, să ne asociem și să schimbăm societatea în bine. Majoritatea acestor lucruri nu au fost posibile și de aceea ne-am dorit foarte, foarte mult libertatea și cuvântul cheie al Revoluției cred că, dacă ar fi să reducem Revoluția la un cuvânt este cuvântul libertate. Oamenii nu, sau ca să zic așa, noi nu am ieșit la Revoluție ca să cerem bani, sau pâine sau blugi sau mașini sau televizoare, noi am ieșit să cerem libertate și am cerut să scăpăm de comunism. Așa s-a întâmplat și am devenit liberi. Necunoscând din propria perspectivă atunci libertatea, fiecare și-a definit-o cum a crezut. Unii și-au definit libertatea vizitând nenumărate locuri, nenumărate țări, foarte corect. Alții și-au definit libertatea dorind să învețe și să practice o meserie care le plăcea și a fost corect și s-a întâmplat. Alții au vrut să studieze și în țară și în străinătate și a fost corect. Nu toți au înțeles foarte bine sensul cuvântului libertate. Unii au crezut că libertatea înseamnă că poate să facă orice și dacă îl calcă pe picior pe vecinul, tot libertatea lui este. Asta a fost prost înțeleasă. Societatea după decembrie '89 s-a construit și este aceea pe care o trăim acum. În ziua de astăzi dacă îi întrebați pe români, în general, ce doresc, aproape niciunul nu spune libertate, fiindcă o avem. Și de obicei, și aceasta este o concluzie mai degrabă tristă, ceea ce ai ți se pare de la sine înțeles și ai impresia că este un dat pe care îl meriți, nu trebuie să lupți pentru el. Din păcate, nu este așa. Și pentru democrație, și pentru libertate, și pentru drepturile noastre, pentru libertatea de exprimare trebuie să luptăm zilnic. Altfel, din negura vremurilor nu foarte îndepărtate se ridică fantome și câteodată am impresia că în zilele noastre unele fantome încearcă să iasă din colțuri, tocmai fiindcă anumite lucruri ni se par atât de normale, atât de la sine înțelese, încât nici nu le mai asociem cu o valoare foarte mare cum ar trebui, parcă oamenii nici nu mai sunt dispuși să lupte pentru acele valori. Or, lupta în ziua de astăzi a devenit mult mai simplă decât pe vremea comuniștilor. Pe vremea comunismului, dacă îndrăzneai să lupți pentru ceva, altceva decât politica oficială, riscai, în cazul cel mai grav, să ajungi în închisoare sau chiar să fii ucis, cum din păcate s-a întâmplat cu mulți martiri, mai ales în anii '50- '60 sau ajungi să îți pierzi locul de muncă, cum au pățit foarte mulţi în timpul comunismului sau ajungi să fii respins de sistem cum iarăși au pățit mulți în timpul comunismului. Astăzi, a lupta înseamnă a-ți spune opinia, a fi interesat, a fi conectat cu ce se întâmplă în țară și a merge la vot. Este cât se poate de simplu și surprinzător, oricât de simplu ar părea, mulți nu își dau seama că asta este libertatea: să spui, să participi, să votezi. Societatea civilă asta dorește, de fapt, să sprijine participarea oamenilor la viața societății într-un fel activ, nu agasant, într-un fel creativ, nu inhibitor și cred că voi faceți o treabă excelentă aici.

Am vrut să fac o introducere un pic mai lungă ca să nu rămânem cu impresia că vorbim despre un aspirator, sau despre o bibliotecă sau despre o bucătărie, ci acestea sunt introducerea într-o temă care, de fapt, este una foarte gravă și, doar ca încheiere, după părerea mea, în România, nu am avut capacitatea să prelucrăm trecutul comunist. Societatea nu a digerat comunismul, românii nu au prelucrat, nu au digerat ce s-a întâmplat în comunism, este o discuție care se poartă într-un cadru tot mai mic, sunt oameni care luptă pentru memoria poporului român și cred că este un lucru excelent că voi, prin acest laborator, participați la această luptă prin care vrem să ne recâștigăm propria istorie înțelegând-o.

Întrebare: Aș vrea să ne povestiți în linii mari cum a fost adolescența dumneavoastră pe timpul comunismului și cum este diferită de a noastră, lucruri pe care dumneavoastră nu le-ați avut, ca exemplu libertatea de exprimare, pe care noi, câteodată, nu reușim să o folosim într-un mod adecvat.

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Ca titlu general, tinerețea întotdeauna a fost frumoasă, și a mea, și a voastră, și a părinților voștri, și a bunicilor voștri, dar preocupările sunt, cu siguranţă, unele identice și unele foarte diferite. Noi ne-am dorit să mergem la școală, să învățăm ca să ajungem ceva în viață; cred că același lucru îl doriți și voi. Noi ne-am dorit să fim împreună cu prietenii ca să ne simțim bine și să discutăm lucrurile care ne preocupă; cred că voi vă doriți aceleași lucruri. Noi ne-am dorit să facem un pas înspre viitor față de părinți și cred că și voi vă doriți același lucru.

Lucruri care ne deosebesc...Privațiunile pe care le-am suportat în mod, zic eu, foarte interesant nu ne-au luat speranța. Cel puțin eu, cercul meu de prieteni, colegi de la școală, noi nu am fost oameni chiar fără speranță, noi ne-am dorit să schimbăm lucrurile. Pe parcurs ne-am dat seama că este extrem de greu, dar dorința de a schimba lucrurile a existat și cum privațiunile au fost de natură multiplă, nu doar materiale - fiindcă acestea sunt evidente și nu cred că are rost să intrăm mai mult în aceste detalii - privațiunile de tip informație, am avut puțină informație și, într-adevăr, Europa Liberă, Vocea Americii au fost canale pe care le-am cunoscut, le-am folosit. Dar nimic nu se compară cu imensul flux de informație pe care oricare dintre noi îl primește astăzi.

Eu cred că am mișcat pendulul dintr-o extremă în cealaltă. Dacă pe vremea mea informația a fost întotdeauna mult prea puțină, acum, parcă, pentru mulți este prea multă și rezultatele nu sunt neapărat cele așteptate. Șansele de carieră în ziua de astăzi și le creează fiecare. Asta nu a fost de la sine înțeles pe vremea noastră când, dacă nu veneai din mediul potrivit, cu părinții și bunicii din mediul potrivit, mulți nu au avut șansa să o apuce pe calea pe care și-ar fi dorit, chiar dacă au fost harnici, elevi buni, și ar fi făcut față cu brio. A fost, cel puțin pentru intelectuali, foarte ciudat și foarte diferit față de cum se întâmplă lucrurile astăzi când încercai să-ți găsești un job. Exista acel sistem de repartiție, inclusiv pentru școală, după examenul de intrare la liceu, apoi după treaptă, care nu și-a atins scopul și a fost perceput de noi ca o constrângere nedreaptă, - nu examenul, fiindcă examenul este examen -, ci modul de repartizare. În mod cu totul ciudat, aceste privațiuni nu ne-au făcut să discutăm despre lucruri banale, ci ne-au făcut să discutăm despre lucruri importante, asta începând de la libertate, la literatură, de la felul în care evoluează știința, până la cum am putea să ajungem și noi o țară de oameni normali. Toate aceste lucruri ne-au preocupat și cum nu aveam foarte multe surse gratuite de distracție, tip televizor, rețele sociale și așa mai departe, am petrecut foarte, foarte mult timp discutând între noi, ceea ce astăzi pare, mai degrabă, o excepţie. Deci lucruri și bune, și rele, acesta a fost mixul în care am crescut eu, de exemplu.

Întrebare: Care este cea mai puternică amintire din primii șapte ani de viață?

Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis: Nu cred că există ceva fenomenal care merită povestit. Primesc de multe ori întrebări de tipul evenimentul cel mai bine memorat, cartea preferată, filmul preferat și astfel de lucruri, la care, din varii motive, prefer să nu răspund. Nu aș putea să iau o amintire pe care să o caracterizez drept cea mai puternică. În general, oamenii au puține amintiri din primii ani de viață. Și totuși, daca ar fi să fac un rezumat, și atunci, și acum, familiile, evident, au încercat să-și protejeze copii, nu numai față de pericolele evidente care există și astăzi, accidente, și așa mai departe, ci să-și protejeze copiii și față de întregul sistem ostil care s-a numit comunism. Și totuși, cum copiii percep foarte repede, foarte multe lucruri am simțit că trăim o lume afară, și altă lume înăuntru. O abordare care se folosea numai în familie, și o cu totul altă abordare care se folosea afară și sper ca nu trebuie să trăiți niciodată această duplicitate, fiindcă este, în fond, apăsătoare chiar și pentru un copil. Cred că acest sentiment l-aș descrie ca pe ceva ce am cunoscut și ce nu ar trebui să existe. În familie m-am simțit apărat, integrat, o parte a unui organism viu, dar și din povestirile părinților și ale bunicilor mei mi-am dat seama că acea lume este destinată nouă, copiilor, familiei și restul lumii este în esență mai degrabă ostilă.

Întrebare: Întrebarea mea este legată de religie. Știu că în comunism, de multe ori, bisericile erau ascunse sau dărâmate. Întrebarea mea pentru dumneavoastră este cum a fost să vă practicați religia în timpul comunismului.

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Nu știu cât ați învățat sau cât v-a interesat cum a relaționat statul comunist cu Biserica, sau biserici sau religia. Au existat abordări generale. Statul comunist nu a interzis religia, dar nici nu a văzut-o cu ochi buni și nu a încurajat oamenii să devină practicanți religioși. Pe de altă parte, a existat o fază extrem de urâtă, oribilă, aș putea să spun, când statul comunist a încercat să elimine, pur și simplu, religia greco-catolică. Știți că mai ales în Ardeal mulți români au fost greco-catolici. În partea asta și în Moldova mai puțin. Dar statul comunist efectiv a vrut să elimine această religie. Mulți preoți, episcopi au fost, pur și simplu, uciși pentru credința lor și practicarea a fost interzisă. Și atunci, foarte mulți români, nemaiavând posibilitatea să meargă la biserica lor, s-au dus la alte biserici sau au practicat credința lor în secret. Acesta este exemplul cel mai negru a ce a putut statul comunist să facă cu o comunitate religioasă. Majoritatea comunităților religioase nu au fost interzise direct și a fost posibil, ca om simplu, să mergi la biserică. Învățământul religios bineînțeles că nu a fost posibil în școală, dar multe biserici au organizat în parohii sau în biserici învățământul religios. Așa am participat si eu la ore de religie organizate în casa parohială. Societatea românească a fost foarte duplicitară și în acest sens – public, foarte puțini au recunoscut că sunt creștini practicanți sau nu neapărat creștini, dar majoritatea au fost și sunt creștini în România.

A fost la fel de dificil, de exemplu, pentru evrei să practice credința lor sau pentru musulmani. Lumea, în general, nu vorbea despre asta, dar aproape toți cumva... își doreau să-ți păstreze credința și religia. Lumea ținea foarte mult să aibă o nuntă la biserică sau să-și boteze copilul la biserică, chiar dacă, între evenimente, majoritatea nu prea frecventau serviciul religios. Și așa, în familie, lumea se dădea credincioasă, dar în public, lumea se dădea dezinteresată. Mi s-a părut întotdeauna ciudată această atitudine. Până în ziua de azi mi se pare ciudată. Sunt mulți care acasă vorbesc într-un fel, și în oraș vorbesc în alt fel despre credință și religie. Cumva, această atitudine duplicitară am moștenit-o din comunism, când aproape totul funcționa duplicitar și cred că este cazul să scăpăm de ea.

Întrebare: Care a fost perspectiva dumneavoastră asupra comunismului, având în vedere că faceți parte din minoritatea germană?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Perspectiva mea nu a fost foarte diferită de perspectiva majorității. Pot să spun așa, simplu, cam toți i-am urât pe comuniști și comunismul, sigur, în afara celor care au fost un fel de șefi în comunism și care au avut avantaje și materiale și de alte natură și, de fapt... Ca și în ziua de astăzi, unii politicieni încearcă să folosească poziția politică pentru înavuțire personală. Așa au fost și atunci mulți. I-am urât. Și asta nu din cauză că sunt etnic german sau sas, ci din cauză că sunt român, cetățean român, evident.

Întrebare: Credeți că actualul curriculum este adaptat nevoilor societății, iar dacă nu, ce credeți că ar putea să contribuie la o adaptare corectă?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Aici, dacă ar fi să vă răspund, ar dura cam mult, dar să fac un rezumat. Nu, sistemul educațional este anacronic și nu este adaptat vremurilor noastre și, mai grav, nu este adaptat viitorului, că noi facem educație pentru viitor, nu pentru trecut. Folosim trecutul ca să ne pregătim pentru viitor și, exact din acest motiv, am început un proiect pe care poate îl cunoașteți din auzite, „România Educată”, prin care vreau să definim întreg cadrul pentru o schimbare a învățământului românesc care să fie utilă românilor în general, mai ales tinerelor generații și care să pregătească tinerii pentru viitorul lor. Și voi, și eu, constatăm de multe ori că și politicienii vorbesc în Parlament cu tot felul de ocazii ca să ne spună cum a fost pe vremea lor. Eh, e ok, dar nu mai este vremea aceea. Acum avem alte pretenții, altă societate, alt mediu global și vrem să pregătim pentru ce va fi, nu pentru ce a fost pe vremea noastră și proiectul continuă. Despre acesta există și informații pe site-ul nostru și multe runde de dezbateri, de discuții, pentru cine este interesat, își găsește ușor intrare. Este o dezbatere pe care o vreau largă.

Întrebare: Cum credeți că putem săpa de metehnele comunismului, având în vedere că încă sunt în poziții cheie persoane care au activat politic în acel regim sau care își bazează principiile pe această ideologie?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Răspunsul este extrem de simplu: numai prin educație. Nu există altă cale, putem să o tot învârtim. Ar fi existat, chiar la început, după revoluție, varianta să îi eliminăm pe foștii comuniști din politică, doar că nu am făcut și nu mai sunt chiar așa mulți, dar obiceiurile proaste se pare că multe s-au păstrat. Nu ca să mă disculp, dar ca să înțelegeți că eu, chiar dacă am trăit jumătatea mea de viață în comunism, atunci nu am activat politic. Mult mai târziu am intrat în politică. Deci, sunt oameni care și-au dorit și atunci să facă România mai bună și nu și-au pierdut optimismul nici până în ziua de astăzi.

Întrebare: Credeți că există ceva ce am putea să luăm din tot ce s-a întâmplat rău în comunism și din tot ce s-a întâmplat bun și să punem în societatea de astăzi să vedem dacă se fac progrese, dacă cumva ne e mai bine așa, dacă oare ideea să arestăm oameni care nu au job-uri, extremă idee, nu zic să o facem, să o facem la un nivel mai blând, ar fi o cale de a îmbunătăți societatea?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Nu, nu cred așa ceva. Nu cred în nimic din ce a fost în vremea comunismului, chiar dacă unele aspecte, cel puțin aparent, au dat rezultate atunci bune. Nu, fiindcă întreg sistemul a fost greșit și nu poți să iei dintr-un sistem greșit părți ca să îmbunătățești un alt sistem. Noi trebuie să avem curajul și puterea să construim o societate sănătoasă și asta nu se poate face integrând părți din comunism. Am putea, dar cu altă ocazie, când avem timp, să facem un fel de dezbatere filosofică și să îmi spuneți ceva ce vi se pare pozitiv și vă explic de ce nu este pozitiv, dar astăzi este un pic complicat. Trebuie un pic mai mult timp pentru asta. Ne-am pus această problemă și când am fost de vârsta voastră, și când am fost un pic mai matur și până în ziua de astăzi. Răspunsul meu cert este: nu se poate.

Întrebare: Cât de greu vi s-a părut drumul pe care l-ați parcurs până să ajungeți în postul pe care îl aveți acum și ce dificultăți ați întâmpinat?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Oh, nenumărate, dar nu mi s-a părut greu. Am intrat în politică cu dorința de a schimba lucrurile. Sigur, de a le schimba în bine, cum am crezut eu că este bine și se pare că am fost relativ convingător și am ajuns aici. Dar, greutăți, nenumărate, dar ele fac viața interesantă.

Întrebare: Ajungând în acest post de Președinte al României, o țară unde drepturile din punct de vedere legislativ sau executiv sunt limitate față de republicile prezidențiale, să zicem, există vreodată sentimentul că ați dori ca ceva să se schimbe, dar puteți să schimbați acel lucru...

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Nu am instrumentul constituțional...

Întrebare: Da, se întâmplă lucruri în jurul dumneavoastră și nu aveți ce să faceți, pur și simplu?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Da, se întâmplă și sentimentul se numește frustrare politică, dar nu mă las descurajat.

Întrebare: (...) Pentru că odată cu trecerea timpului, trece și impactul emoțional cumva și te poți uita la lucruri obiectiv, mai obiectiv decât atunci când le-ai trăit. Mi se pare că și noi, tineri fiind, avem părți din ce ne-au povestit părinții noștri sau că a rămas în societate încă puțin din comunism, puțin, dar încă a rămas acolo.

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Nu doresc nimănui să retrăiască ceea ce am trăit noi în comunism. Dar, ca dascăl, îmi doresc să îmi găsesc cuvintele potrivite să-i fac pe cei cărora le vorbesc să înțeleagă că a fost o mare greșeală, o greșeală fundamentală a societății, a statului, a oamenilor și să construim un viitor unde astfel de scăpări nu mai sunt posibile fiindcă, în definitiv, educația este baza societății. Fără educație ajungem prea repede și prea ușor în situația să acceptăm lucruri care nu ar trebui acceptate. Dacă ne uităm în urmă, cam toate regimurile dictatoriale s-au putut construi fiindcă oamenii s-au uitat în altă parte sau au dat din umeri sau nu au participat și, când ar fi vrut să participe, când lucrurile au fost evident greșite, deja a fost târziu și sistemul pusese stăpânire pe întreg statul, pe întreaga societate. De aceea mi se pare atât de importantă educația mai degrabă civică, nu vorbesc aici despre educația de specialitate, ca să ridicăm vocea și să spunem ce credem înainte să fie prea târziu. Nimeni nu și-a imaginat că se poate ajunge într-o dictatură oribilă nici în Germania când s-a întâmplat, nici la noi când s-a întâmplat, și la noi s-a întâmplat de două ori consecutiv, nici în altă parte. Oamenii contează și noi contăm, fiecare dintre noi contează dacă suntem activi, dacă avem curajul să ne ridicăm și să spunem „asta nu este bine”, e nevoie de mult curaj pentru așa ceva și sper că v-am convins un pic astăzi că, în afara de literatură, mate, fizică, chimie, este nevoie și de acel curaj care se bazează pe educație, să spui „eu cred că aici lucrurile merg prost”. Câteodată este, însă, bine să spună și „aici nu, lucrurile merg bine”. Aici merg bine. (...) Mi-a plăcut discuția, mulțumesc! Acum, vreau să vă salut, dar în ordine inversă!