title: "Evenimentul de prezentare a studiului „Obligațiunile Municipale în Republica Moldova – rezultate la 3 ani, după primele emisii”"
canonical: https://www.privesc.eu/arhiva/106330/Evenimentul-de-prezentare-a-studiului--Obligatiunile-Municipale-in-Republica-Moldova---rezultate-la-3-ani--dupa-primele-emisii-
event_date: 2024-07-16T10:00:00+00:00
location: "Chișinău, str. Pușkin 32, Hotelul „Bristol”, Sala de conferințe „Congress Hall”"
region: Moldova
category: Conferințe
duration_seconds: 6486
video_embed: https://www.privesc.eu/widget/live/106330
publisher: Privesc.Eu

# Evenimentul de prezentare a studiului „Obligațiunile Municipale în Republica Moldova – rezultate la 3 ani, după primele emisii”

## Comunicat de presă

## Obligațiunile Municipale: Trei ani de la primele emisii în Republica Moldova

**Chișinău, Moldova – 16 iulie 2024** – Experții și reprezentanții autorităților s-au reunit astăzi la Chișinău pentru a discuta rezultatele studiului „Obligațiunile Municipale în Republica Moldova – rezultate la 3 ani, după primele emisii”. Evenimentul a marcat trei ani de la lansarea primelor obligațiuni municipale din istoria Republicii Moldova, o inițiativă susținută de Ambasada Regatului Țărilor de Jos în Republica Moldova.

Studiul analizează impactul emisiilor de obligațiuni municipale din Chișinău, Sângera și Ceadîr-Lunga, evaluând continuitatea, sustenabilitatea și impactul proiectelor finanțate la nivel local. Evenimentul a reunit reprezentanți ai autorităților publice locale, Ministerului Finanțelor, Comisiei Naționale a Pieței Financiare, societății civile și instituțiilor financiare, pentru a discuta despre lecțiile învățate și despre cum poate fi promovat acest instrument financiar important.

„Obligațiunile municipale au oferit un nou impuls autorităților publice locale pentru a atrage fonduri destinate proiectelor de infrastructură, pentru a stimula autonomia financiară și pentru a răspunde nevoilor comunității într-un mod transparent, incluziv și eficient”, a declarat șefa adjunctă a Ambasadei Regatului Țărilor de Jos în Republica Moldova, Maaike Kaiser. „Acum trei ani, prima rundă de emisii de obligațiuni municipale a fost lansată cu scopul de a oferi mai multă putere autorităților locale. Această inițiativă a reprezentat mai mult decât un exercițiu financiar. A fost un pas înainte, consolidând capacitatea administrației publice locale.”

Secretarul de Stat al Ministerului Finanțelor, Ion Gumene, a subliniat importanța dezvoltării pieței de capital din Republica Moldova: „Pentru noi, dar nu doar pentru Ministerul Finanțelor, ci probabil pentru Guvern în general, este importantă dezvoltarea pieței de capital, care se află la o etapă incipientă. Aceasta ar fi unul dintre instrumentele care ar pune în circulație lichiditățile existente pe piață, care se află în bănci.”

Președintele Comisiei Naționale a Pieței Financiare, Valeriu Budeanschi, a adăugat: „În viziunea noastră, obligațiunile municipale reprezintă un instrument important și cu un mare potențial de creștere a finanțării comunităților locale. Sunt sigur că această modalitate de finanțare va fi tot mai des utilizată de autoritățile publice locale, în virtutea avantajelor cumulative pe care aceasta le oferă.”

Studiul realizat de Expert-Grup a evidențiat beneficiile obligațiunilor municipale, inclusiv dobânzi mai atractive comparativ cu creditele bancare, responsabilitatea sporită a autorităților locale și implicarea cetățenilor în procesul decizional la nivel local.

Evenimentul de astăzi a marcat un pas important în promovarea obligațiunilor municipale ca instrument de finanțare a dezvoltării locale în Republica Moldova.

## Agendă

| Ora | Titlu | Speaker |

| 10:00 – 10:20 | Cuvânt de salut | Maaike Keizer, Șefa adjunctă a Ambasadei Regatului Ţărilor de Jos în Moldova
Ion Gumene, Secretar de Stat, Ministerul Finanțelor
Dumitru Budianschi, Președinte, Comisia Națională a Pieței Financiare
Adrian Lupușor, Director executiv, Expert-Grup |
| 10:20 – 10:50 | Prezentarea studiului: „Obligațiunile Municipale în Republica Moldova – rezultate la 3 ani după primele emisii” | Ecaterina Rusu, Directoare de program, Expert-Grup
Serghei Merjan, Director de program, Expert-Grup
Dumitru Pîntea, Expert asociat, Expert-Grup |
| 10:50 – 11:00 | Prezentarea notei analitice: „Obligațiunile municipale – o sursă neexplorată pentru dezvoltarea locală” | Stanislav Ghilețchi, Director adjunct pe cercetare, Institutul pentru Politici și Reforme Europene |
| 11:00 – 12:00 | Discuții plenare | |
| 12:00 | Pauză de cafea, discuții informale | |