Urmărește canalele noastre de Telegram pentru a afla despre începutul evenimentelor transmise live în România și Republica Moldova

Igor Vremea, deputat, ex-membru al Fracțiunii Partidului Comuniștilor din Moldova: Stimați reprezentanți ai mass-media, vă mulțumim că ați dat curs invitației noastre. După cum am anunțat încă luni, împreună cu colegii mei ne-am anunțat retragerea din Fracțiunea Partidului Comuniștilor și am anunțat inițiativa creării unei platforme parlamentare social-democrate, care iată astăzi s-a concretizat printr-o declarație semnată de către 34 de deputați. Platforma Social-Democrată pentru Moldova este un proiect politic care va demonstra în curînd prin fapte concrete, determinarea noastră de a reveni la agenda reală a cetățenilor care deja au obosit de atîta politică și așteaptă rezolvarea problemelor cu care se confruntă zi de zi. Prioritatea noastră este scoaterea țării din criza politică în care au adus-o interesele egoiste ale unor lideri de partid și relansarea unor reforme profunde, sistemice, în domeniile-cheie pentru cetățeni. Justiția, sănătatea, economia țării impun reforme radicale și un Prim-ministru puternic să-și asume lupta antisistem.

De aceea, în zilele următoare cei 34 de deputați membri ai Platformei Social-Democrate vor veni și vor propune Șefului statului un candidat la funcția de Prim-ministru capabil să recâștige încrederea cetățenilor și susținerea pentru reforme. O muncă, în opinia noastră deloc simplă. Platforma parlamentară Social-Democrată pentru Moldova este deschisă tuturor celor care întradevăr doresc binele acestei țări și se gândesc la viitor. Invităm, deci, și ceilalți colegi deputați în Parlament să adere la Platforma Social-Democrată parlamentară și să contribuie la depășirea crizei economice, sociale și politice din țara noastră.

Sergiu Sârbu, deputat, Fracțiunea Partidului Democrat din Moldova: Stimați reprezentanți ai mass-media, vă mulțumim pentru onorarea invitației noastre. Vreau să vă spun că după unele discuții iată că astăzi s-au finalizat aceste discuții cu semnarea declarației de constituire a Platformei Social-Democrate pentru Moldova. Deci astăzi a fost semnată această declarație de către de deputați. Iată aici vedeți această declarație cu toate semnăturile celor de deputați, declarație pe care dumneavoastră veți putea să o vizualizați la sfârșitul acestui briefing. În primul rând scopul acestei construcții politice este de a contribui la stabilizarea țării, la constituirea unui Guvern profesionist, unui Guvern cu un sprijin politic consistent, căruia să i se permită să realizeze acele reforme atât de necesare țării noastre.

Astăzi Platforma Social-Democrată devine cea mai mare forță politică  în Parlament, cea mai reprezentativă forță politică în Parlament și evident ne revine o mare responsabilitate: de a mobiliza toate celelalte forțe politice și a găsi consensul politic necesar pentru votarea Guvernului. Declarația a fost semnată de acei de deputați reprezentând Fracțiunea Partidului Democrat, reprezentând acei 14 deputați care  s-au retras din Fracțiunea Partidului Comuniștilor. Avem semnale că și alți deputați ar dori să se alăture acestei platforme, care evident sunt bineveniți.

Această platformă apare astăzi ca un instrument extrem de important, deoarece deputații se află la o alegere: să contribuie la stabilizarea țării, la depășirea crizei ori invers, la aprofundarea acestei crize. Noi, cei 34 de deputați am decis să punem umărul la stabilizarea țării și depășirea acestei crize politice pentru ca să avem în final un Premier desemnat, un Guvern numit și fără jocuri de culise ascunse. Moldova astăzi are nevoie de un Prim-ministru puternic, un om de acțiune. Și nu de un demagog sau de un om pus pe show-uri. Oamenii s-au săturat de declarații populiste și vor acțiuni concrete. Ceea ce se întâmplă zilele de astăzi, cînd toată țara așteaptă să treacă acea nominalizare de formă a candidaturii domnului Sturza, evident este o pierdere de timp și o sfidare a cetățenilor care așteaptă identificarea unui candidat real, unui candidat cu o susținere parlamentară efectivă.

Noi, Platforma Social-Democrată, venim astăzi cu 34 de voturi. Mai avem nevoie doar  de 17 voturi pentru o majoritate parlamentară pentru a vota un Guvern și să fiți siguri că avem toate șansele să găsim acele 17 voturi în timpul cel mai apropiat. Mai mult ca atât, avem semnale că avem toate șansele să găsim cel puțin 61 de voturi pentru a vota în luna martie 2016 Președintele țării. Astfel, să evităm o nouă criză politică. Declarația politică semnată astăzi este un pas important pentru stabilizarea politică a țării și urmează ca aceasta să fie completată cu alte elemente importante de funcționare și de organizare care vor fi făcute publice puțin mai târziu. De asemenea, reiterez, zilele următoare reprezentanții Platformei Social-Democrate pentru Moldova vor desemna un candidat la funcția de Prim-ministru pe care îl va propune Președintelui țării pentru ca să fie nominalizat imediat ce candidatul de formă, Sturza, va primi votul negativ în Parlament. Mai multe detalii din această declarație politică, dumneavoastră puteți să faceți cunoștință în copiile care vor fi ulterior distribuite. Vă mulțumim și în ajunul sărbătorilor frumoase de Crăciun pe stil nou, permiteți-ne să vă dorim multă, multă sănătate, pace în suflet și Dumnezeu să ne ajute. Vă mulțumim. Cele bune. La revedere.

Jurnalist: Dar cine este acest candidat? Este vorba de domnul Plahotniuc?

Sergiu Sârbu: Răbdare.

Citate Video