---
title: "Remanieri guvernamentale: Daniela Misail-Nichitin, noul ministru de Interne"
canonical: https://www.privesc.eu/article/107508/bc963e27-dd20-432b-a7c1-a8f02a8e65c4
published: 2024-11-18T19:40:41+02:00
source_event: https://www.privesc.eu/arhiva/107508
author: "Andrei"
publisher: Privesc.Eu
---

# Remanieri guvernamentale: Daniela Misail-Nichitin, noul ministru de Interne

Chișinău - Prim-ministrul Dorin Recean a anunțat luni, 18 noiembrie, numirea Danielei Misail-Nichitin în funcția de ministru al Afacerilor Interne.  Recean a subliniat necesitatea unei mai bune sinergii și coordonări între subdiviziunile ministerului, precum și o gestionare eficientă a eforturilor echipelor de management.  O prioritate a noului ministru va fi valorificarea procesului de negociere cu Uniunea Europeană pentru consolidarea sistemului de afaceri interne, dar și a celui de securitate și asigurare a ordinii publice din Republica Moldova.  Prim-ministrul a accentuat importanța acestor aspecte pentru dezvoltarea țării și integrarea europeană.

