---
title: "Promo-LEX: Campanie electorală dinamică, cu utilizare intensă a publicității și unele neconformități"
canonical: https://www.privesc.eu/article/109655/c4b6e7b9-feae-4938-9f32-dca576a86643
published: 2025-09-12T12:37:33+03:00
source_event: https://www.privesc.eu/arhiva/109655
author: "Andrei"
publisher: Privesc.Eu
---

# Promo-LEX: Campanie electorală dinamică, cu utilizare intensă a publicității și unele neconformități

Chișinău, 12 septembrie - Asociația Promo-LEX a prezentat astăzi cel de-al treilea raport de monitorizare a alegerilor parlamentare din 28 septembrie 2025. Raportul acoperă perioada 29 august - 10 septembrie și documentează o campanie electorală dinamică, cu o creștere a numărului de activități comparativ cu scrutinul parlamentar anticipat din 2021.  Misiunea de observare a documentat cel puțin 1487 de activități de campanie electorală. Distribuirea materialelor informative a reprezentat 71% din activități, iar întâlnirile cu alegătorii au constituit 18%. Cei mai activi concurenți electorali au fost PAS (34% din activități), Blocul electoral patriotic (26%) și Blocul electoral Alternativa (17%).  Promo-LEX a constatat și o utilizare intensă a publicității electorale, cu peste 3200 de situații în care aceasta a fost folosită pentru promovarea candidaților. Materialele informative printate (pliante, flyere etc.) au fost cele mai frecvente (41%), urmate de materialele de vizibilitate (veste, chipiuri etc.) cu 30%. S-au semnalat și unele neconformități în utilizarea publicității, precum plasarea acesteia în locuri interzise (două cazuri semnalate la PAS) și lipsa datelor de tipar pe materiale precum billboard-uri, vizată la mai mulți concurenți electorali, inclusiv PAS, PSDE, Mișcarea Respect Moldova, Blocul electoral patriotic, Alianța Moldovenii și Partidul Nostru.

