---
title: "SUA au oferit 2,5 milioane de dolari prin UNICEF pentru susținerea refugiaților ucraineni din Republica Moldova"
canonical: https://www.privesc.eu/article/112488/3b7c2a38-5f0b-5f1b-b52f-53eeb9c5b22b
published: 2026-10-26T13:24:39+02:00
source_event: https://www.privesc.eu/arhiva/112488
author: "Ana"
publisher: Privesc.Eu
---

# SUA au oferit 2,5 milioane de dolari prin UNICEF pentru susținerea refugiaților ucraineni din Republica Moldova

Departamentul de Stat al Statelor Unite a oferit 2,5 milioane către UNICEF pentru susținerea refugiaților din Ucraina, în special a copiilor aflați pe teritoriul Republicii Moldova. Datele au fost prezentate de Nic Petrovici, însărcinat cu afaceri ad interim al Ambasadei SUA în Republica Moldova, în cadrul evenimentului de transmitere a echipamentelor IT către instituțiile sociale.

Diplomatul american a precizat că programele finanțate promovează educația, asistența medicală, apa și sanitația. Potrivit lui Nic Petrovici, prin aceste inițiative a fost oferită susținere pentru 45 de tineri care au trecut la un trai independent, a fost creată o rețea a îngrijitorilor, iar 21 de copii au fost plasați în servicii de asistență parentală, fiind acordat suport și familiilor ucrainene care au copii cu dizabilități.

Totodată, reprezentantul Ambasadei SUA a menționat că, în această vară, Statele Unite au anunțat la nivel global încă 280 de milioane de dolari disponibili pentru finanțare către UNICEF. El a adăugat că echipamentele IT transmise la Chișinău vor ajuta familiile vulnerabile din țară și cei peste 140000 de refugiați ucraineni găzduiți de Republica Moldova.

