Domnul Marian Lupu:
Rog să vă ocupați locurile dumneavoastră, pentru a începe ședința plenului
Parlamentului.
Secretariatul,
Rog să anunțați prezența în sală.
Domnul Maxim Ganaciuc – șeful Direcției generale documentare
parlamentară:
Doamnelor și domnilor deputați,
Bună dimineața.
Vă anunț că la lucrările ședinței de astăzi a plenului Parlamentului, din
totalul celor 101 de deputați, și-au înregistrat prezența 94 de deputați. Nu s-au
înregistrat deputații: Stoianoglo Alexandru – în delegație; Mocanu Gheorghe – la
cerere; Frumosu Elena, Nasu Maria, Țap Iurie, Vieru Boris, Vlah Petru.
Domnul Marian Lupu:
Au mai venit între timp. Rog să faceți precizările necesare pentru pregătirea
stenogramei.
Stimați colegi,
Ședința este deliberativă. Rog să onorăm Drapelul Țării. (Se onorează
Drapelul de Stat al Republicii Moldova.)
Mulțumesc.
Stimați colegi,
La ordinea de zi avem un șir de subiecte aprobate anterior, săpătmîna
trecută, le aveți. Între timp, comisiile parlamentare au venit cu propuneri adiționale
pentru perioada 1 – 2 noiembrie, le aveți, la fel, distribuite. Dacă mai sînt și alte
propuneri, ținînd cont de faptul că sîntem ziua de joi. Bine. S-o începem în ordinea
stabilită.
Microfonul nr.5.
Domnul Gheorghe Brega – Fracțiunea PL:
Mulțumesc.
Domnule Președinte,
Eu n-am nimic la ordinea de zi. Dar vă reamintesc că, pe data de
25 octombrie, de la acest microfon am invitat oficial în ședința de plen ministrul
sănătății, directorul Agenției Medicamentului, reprezentanții Vamei, Ministerul
Finanțelor, pentru marțea trecută, la ora 9.00, la ședința comisiei. Cu părere de rău,
nu s-a prezentat nimeni.
Deci noi am crezut că avem de furcă cu oameni serioși, cu oameni de stat,
dar, ieri, ministrul sănătății mi-a invocat faptul că el nu urmărește ședințele
plenului. De aceea, rog ca, prin secretariatul comisiei, să fie anunțați că marțea
viitoare, în data de 6 noiembrie, o să aibă loc ședința comisiei la ora 10.00.