astăzi este regretabil ceea ce se întîmplă și, în temeiul articolului 124 din
Constituție, Procuratura, inclusiv condusă de Procurorul General, este responsabilă
de starea legalității și ordinii de drept din țară.
Ceea ce ține de restul – organe, instituții ce sînt subordonate sub control
parlamentar, inclusiv Curtea de Conturi, conform legislației, pînă la data de 15
iulie, trebuie să prezinte raportul asupra administrării și întrebuințării resurselor
financiare și a patrimoniului public, care se examinează în ședință plenară a
Parlamentului.
Deci aceste organe, cu regret, vreau să vă constat că, pînă la 4 octombrie
2012 nu au venit cu rapoartele respective și este o rușine a noastră, a deputaților,
pentru că la al doilea compartiment o să mă axez pe executarea legilor în baza
articolului 110… 111 din Regulamentul respectiv pe care noi, deputații, trebuie cu
strictețe să-l… tot timpul trebuie să ne conducem de dînsul și, în obligațiunile
noastre, ca demnitari de stat, trebuie strict să facem tot ce e posibil ca cetățeanul să
cunoască aceste legi și activitatea Parlamentului trebuie să fie transparentă.
În articolele respective, ceea ce ține de executarea legilor, n-o să vi le citesc,
pentru că controlul asupra executării legilor este asupra Parlamentului și
Parlamentul e în drept și noi, ca deputați, să constituim comisii speciale.
Și, mai mult ca atît, vreau să vă aduc la cunoștință că o perioadă îndelungată
noi, deputații din Fracțiunea Partidului Liberal Democrat din Moldova, am insistat
asupra audierii rapoartelor, inclusiv asupra audierii acestor rapoarte în plen, ca
rapoartele acestor instituții să fie dezbătute.
Mai mult ca atît, ne-am axat pe organele de forță, care la momentul actual, în
Republica Moldova nu fac față.
Ceea ce ține de compartimentul III, vreau să vă aduc la cunoștință reformele
organelor de forță și iarăși constat, cu regret, că noi, Parlamentul Republicii
Moldova, inclusiv conducerea de vîrf a țării, Președintele țării, Parlamentul,
Guvernul ca Legislativ… Executiv și, mai mult ca atît, puterea judecătorească, care
este o putere foarte bună în Republica Moldova, nu conștientizăm faptul că nu
separăm ceea ce ține de puterea judecătorească și autoritatea judecătorească.
Ceea ce ține de activitatea Procuraturii Generale, vreau să menționez totuși,
cu regret, că în unele momente se încurcă puterea judecătorească cu autoritatea
judecătorească și Procuratura Generală este un organ care este supus controlului
parlamentar.
Nu vreau să supăr pe nimeni, însă la ziua de astăzi sînt foarte multe exemple.
Într-o declarație în ședințele următoare o să vă aduc la cunoștință multe lucruri
care, conform statutului deputatului, am dreptul să solicit la organele respective, la
conducerea Parlamentului să ia atitudine.
Și ultimul lucru, ce este regretabil, ceea ce ține de reformele organelor de
forță. Nu pot să înțeleg: cum noi petrecem reforma la CNA fără ca să-și dea
raportul? Nu înțeleg: cum noi reformăm Ministerul Afacerilor Interne rapid, dar nu
înțeleg de ce reforma Procuraturii Generale o lăsăm în anul 2016, cînd expiră
mandatul încredințat de către noi Procurorului General? Și multe alte lacune.