Mulțumesc.
Domnul Marian Lupu:
Am înregistrat.
Microfonul nr.4.
Domnul Igor Dodon:
Vă mulțumesc, domnule Președinte.
Stimați colegi,
Onorată asistență,
În calitate de președinte al Partidului Socialiștilor și liderul grupului
parlamentar, pînă ce a fi grup parlamentar al socialiștilor, salut curajul colegilor și
îi îndemn și pe ceilalți, care au încă frică, să depășească acest sentiment. (Aplauze.)
Vă mulțumesc.
Domnul Marian Lupu:
Microfonul nr.2.
Domnul Anatolie Zagorodnîi – Fracțiunea PCRM:
Mulțumesc, domnule Președinte.
Domnule Președinte,
Ieri, am făcut o interpelare, mai bine-zis o solicitare, ca să se prezinte
Procurorul General, la sfîrșitul ședinței, referitor la problema Legii cazinourilor. Și
să ne informeze despre mersul anchetei la acest capitol.
Vreau să știu: care este, totuși, situația? Și de ce nu s-a prezentat Procurorul
General? Sau vine ulterior la o altă ședință?
Domnul Marian Lupu:
Deci, stimați colegi,
Dacă este necesar, cu toate că eu gîndeam că noi am discutat de multe ori
acest subiect, făcînd referință la Regulament. Iar Regulamentul spune foarte clar:
astăzi, joi, se invită și toți acei care sînt invitați vin joia viitoare; asta este lege,
regulă fixată în Regulament.
Microfonul nr.3.
Domnul Grigore Petrenco – Fracțiunea PCRM:
Mulțumesc.
Stimați colegi,
Din partea Fracțiunii propunem includerea în ordinea de zi a proiectului de
Hotărîre nr.211 din 14 septembrie 2012 cu privire la Pachetul energetic 3 al
Tratatului de Constituire a Comunității Energetice. Acest proiect prevede
retragerea semnăturii Guvernului de pe decizia Consiliului Interministerial al
Comunității Energetice. Noi am expus argumentele și ieri, putem să le repetăm și
astăzi. Acest document, așa-numitul Pachet 3 energetic, a fost semnat cu grave
încălcări ale legislației Republicii Moldova, cu încălcarea Legii cu privire la