Dar noi am coordonat cu dumneavoastră înainte de ședință, de aceea,
probabil, se înscrie în Regulamentul Parlamentului.
Domnul Marian Lupu:
Nu. Eu înțeleg, dar trebuie să fie lucrurile regulamentar. Să fim corecți.
Doamna Maria Postoico:
De aceea, repetăm încă o dată.
Domnule Președinte,
Solicităm cîteva minute de la microfonul central.
Vă mulțumesc.
Domnul Marian Lupu:
Iată, asta-i altceva.
Stimați colegi,
Să-i salutăm pe colegii noștri din opoziția parlamentară, prezența lor în sală.
(Aplauze.)
Domnule Voronin,
Vă rog.
Domnul Vladimir Voronin – Fracțiunea PCRM:
(Ghimpu, bate din palme, Mișa!)
Mulțumesc.
Noi am venit să te salvăm pe tine, Mișa.
Stimate doamne,
Stimați domni,
Ieri, societatea moldovenească a obținut odată în plus dovada reală a faptului
cine, de facto, este generatorul crizei politice sistemice în Republica Moldova,
cine, de facto, reprezintă o amenințare absolută pentru democrația noastră. S-a
demonstrat odată în plus că toate discuțiile cu privire la lipsa de constructivitate a
opoziției, nedorința sa de a purta un dialog în cadrul așa-numitului Parlament, la fel
ca și declarațiile majorității parlamentare cu privire la bunele intenții de restabilire
a stabilității și înțelegerii civice nu sînt altceva decît demagogie și înșelăciune.
Ieri, membrii Biroului permanent al Parlamentului, de la Partidul
Comuniștilor, au propus organizarea audierilor parlamentare speciale la subiectul
„Libertatea de expresie și funcționare a mass-media în Republica Moldova”.
Pentru puterea care se consideră democratică acest lucru ar fi un prilej bun pentru a
readuce opoziția în Parlament, totodată manifestînd disponibilitatea de a discuta
acest subiect, care este piatră de temelie pentru orice democrație contemporană.
Dar acest lucru nu s-a întîmplat. Tocmai cum am și presupus, conducerea
antistatală a Alianței se teme ca de foc de astfel de întrebări.
Mai mult decît atît, aceștia categoric nu sînt interesați de apariția în această
clădire a opoziției politice reale. În timp ce și Consiliul Europei, și Uniunea
Europeană, și Federația Rusă, și Statele Unite, și Organizația Națiunilor Unite și
OSCE și-au expus, la modul cel mai direct, îngrijorările cu privire la situația