Domnul Dumitru Diacov − Fracţiunea PD:
Bine, domnule Preşedinte,
Stimaţi colegi,
Noi, în acest Parlament, pe parcursul a doi ani jumătate, am făcut foarte
multe referinţe la această problemă – alegerea Preşedintelui Republicii Moldova.
Eu am participat la toate discuţiile din ultimele săptămîni, luni. Eu vă spun
absolut sincer: impresia personală e că este o problemă pe care noi putem să o
rezolvăm, dacă am avea mai multă responsabilitate faţă de alegătorii noştri, faţă de
ţară.
Şi vă spun absolut serios, eu nu înţeleg de ce pînă astăzi noi nu am luat
această decizie ca să liniştim alegătorii noştri, Republica Moldova şi să creăm
condiţii ca ţara noastră să fie un partener serios pe arena internaţională?
Alegerea Preşedintelui nu este o chestiune simplă. Eu înţeleg lucrurile
acestea şi dumneavoastră tot le înţelegeţi. Dar alegerea Preşedintelui în condiţiile
actuale este singura şi unica problemă, pe care o aşteaptă de la noi populaţia
Republicii Moldova.
Şi eu cred că Alianţa pentru Integrare Europeană trebuie să-şi pună ca
sarcină această chestiune. Noi avem… ordinea de zi este foarte încărcată, avem
foarte multe proiecte, dar nici un proiect nu poate să creeze o situaţie de
consolidare a societăţii, cum această chestiune.
Pe parcursul ultimelor zile s-au discutat liste şi liste. Unele dintr-însele au
fost publicate, cel puţin 13 candidaţi. Partidul Liberal, colegii noştri, întotdeauna
ne-au spus: hai să identificăm, hai să căutăm. Şi după aceasta – data alegerilor.
Dacă nu astăzi, săptămîna viitoare. A trecut o săptămînă – nu. Hai săptămîna
viitoare, nu se întîmplă nimic. Hai încă să mai tărăgănăm. Cînd să tărăgănăm?
Este absolut necesar ca noi astăzi să luăm o decizie. 15? Bine. 16? Bine. 20?
Bine. Dacă există un consens, hai să fixăm o dată. Noi nu putem să mergem pe
această cale şi din săptămînă în săptămînă, fiindcă tot Parlamentul arată neserios în
faţa ţării.
De aceea, este absolut necesar ca noi să trecem procedurile. Dacă
identificăm un candidat, îl votăm pe data de pe care noi o fixăm. Dacă, nu, mai
trecem un tur şi - la alegeri anticipate. Dacă noi nu sîntem capabili, lasă acest
popor să ia o decizie, încă o decizie: pe cine alegem în Parlament? Ca oamenii
aceştia, trimişi de noi în Parlament, să rezolve problemele acestei ţări.
Eu mă adresez cu o rugăminte foarte mare.
Stimaţi colegi,
Hai să depăşim momentul acesta. Hai să votăm data alegerilor. Noi nu avem
altă cale. Eu îl înţeleg pe domnul Lupu. El este Preşedintele Parlamentului. Noi am
vorbit. Domnul Lupu a făcut tot ce se mai poate de făcut. Şi s-a retras din funcţie, a
deschis calea. Hai să trecem aceste proceduri. Opoziţia, vedeţi ce învinuiri:
uzurpare. Nimeni nu doreşte să uzurpeze puterea. Noi dorim să alegem un
Preşedinte pe cale absolut legală, să creăm premise pentru dezvoltarea Republicii
Moldova. Dar dacă nu sîntem capabili, am fixat data, două ori am trecut şi la
alegeri anticipate. Lucru care nu-l doreşte nimeni.
Eu vă mulţumesc foarte mult.