Domnul Marian Lupu:
Mulțumesc.
Stimați colegi,
Ședința este deliberativă.
Rog să onorăm Drapelul Țării. (Se onorează Drapelul de Stat al Republicii
Moldova .)
Stimați colegi,
Tradițional, vreau să vă anunț că, în perioada premergătoare ședinței de
astăzi a plenului Parlamentului, și-a sărbătorit ziua de naștere colega noastră
doamna deputat Alla Mironic. S-o felicităm cu aplauzele dumneavoastră, să-i
dorim multă sănătate și succes. (Aplauze.)
Acum la ordinea de zi. V-a fost, stimați colegi, distribuit un supliment la
ordinea de zi pentru zilele 8 – 9 decembrie, supliment discutat și aprobat ieri în
cadrul ședinței Biroului permanent. Precum am convenit cu dumneavoastră, în
zilele de joi ale fiecărei săptămîni, deputații, fracțiunile care au și alte păreri, și alte
propuneri pot să vină în plenul Parlamentului cu aceste propuneri, pentru a fi
supuse aprobării plenului Parlamentului.
Microfonul nr.5.
Doamna Maria Ciobanu – Fracțiunea PLDM:
Azi se împlinesc 20 de ani de la căderea celui mai odios imperiu – imperiul
sovietic, fapt cu care felicit tot poporul Republicii Moldova. Și să trăiască
libertatea! (Aplauze.)
Domnul Marian Lupu:
Microfonul nr.4.
Domnul Veaceslav Ioniță – Fracțiunea PLDM:
Stimați colegi,
Comisia economie, buget și finanțe roagă ca proiectul nr.2590 să fie
transferat pentru ziua de mîine.
Domnul Marian Lupu:
Stați, stați, stați, o clipă doar. Este proiect din lista de bază, din supliment?
Domnul Veaceslav Ioniță:
Supliment, supliment. Din supliment. Nr.2590 să fie transferat pentru ziua
de mîine.
Domnul Marian Lupu:
Nr.2590.
Domnul Veaceslav Ioniță:
Și nr.2239 pentru săptămîna viitoare. Pentru următorul ciclu.