DEZBATERI PARLAMENTARE
Parlamentul Republicii Moldova de legislatura a XIX-a
SESIUNEA a VIII-a ORDINARĂ – IUNIE 2014
Ședința din ziua de 5 iunie 2014
(STENOGRAMA)
SUMAR
1. Declararea ședinței ca fiind deliberativă. (Onorarea Drapelului de Stat
al Republicii Moldova.)
2. Dezbateri ordinii de zi și aprobarea ei.
3. Declarația Fracțiunii Partidului Comuniștilor din Republica Moldova cu
titlu de informare privind pauza solicitată – prezintă doamna deputat Irina Vlah.
4. Reexaminarea, în cadrul proiectului nr.869 din 5 mai 2014, a Legii nr.55
din 3 aprilie 2014 pentru completarea Codului de procedură civilă al Republicii
Moldova nr.255-XV din 30 mai 2003. (Reexaminare. Referitor la proiectul de
Lege nr.65 din 18 februarie 2014.) La ședința din 5 iunie 2014 a avut loc doar
dezbaterea proiectului nr.869. Procedura de vot a acestuia va avea loc într-o
ședință ulterioară.
5. Dezbaterea în lectura a doua a proiectului de Lege nr.137 din 2 aprilie
2014 pentru modificarea și completarea unor acte legislative (Legea privind
regimul străinilor în Republica Moldova – art.3, 20; Legea cu privire la taxele
consulare – art.7, anexa nr.1, anexa nr.2). Procedura de vot va avea loc într-o
ședință ulterioară.
6. Dezbaterea în lectura a doua a proiectului de Lege nr.111 din 19 martie
2014 pentru modificarea articolului 2 din Legea nr.273-XIII din 9 noiembrie 1994
privind actele de identitate din sistemul național de pașapoarte. Procedura de vot va
avea loc într-o ședință ulterioară.
7. Dezbaterea în lectura a doua a proiectului de Lege nr.376 din
23 septembrie 2013 privind modificarea anexei la Legea nr.668-XIII din
23 noiembrie 1995 pentru aprobarea Listei unităților ale căror terenuri destinate
agriculturii rămîn în proprietatea statului. Procedura de vot a proiectului de Lege
nr. 376 va avea loc într-o ședință ulterioară.
8. Dezbaterea și adoptarea proiectului de Hotărîre nr.209 din 5 iunie 2014
pentru aprobarea Declarației Parlamentului Republicii Moldova cu privire la a 25-a
aniversare a Zilei Libertății Republicii Polone.
9. Ora întrebărilor.