DEZBATERI PARLAMENTARE
Parlamentul Republicii Moldova de legislatura a XIX-a
SESIUNEA a VIII-a ORDINARĂ – IUNIE 2014
Ședința din ziua de 6 iunie 2014
(STENOGRAMA)
SUMAR
1. Declararea ședinței ca fiind deliberativă. (Onorarea Drapelului de Stat
al Republicii Moldova.)
2. Dezbaterea în lectura a doua a proiectului de Lege nr. 115 din 20 martie
2014 pentru completarea unor acte legislative (Legea cu privire la jocurile de
noroc – art.11; Codul contravențional – art.356.) Procedura de vot va avea loc
într-o ședință ulterioară.
3. Dezbaterea în lectura a doua a proiectului de Lege nr.60 din 13 februarie
2014 pentru modificarea și completarea Legii nr.105-XVI din 16 mai 2008 cu
privire la protecția martorilor și altor participanți la procesul penal. Procedura de
vot va avea loc într-o ședință ulterioară.
4. Dezbaterea în primă lectură a proiectului de Lege nr.91 din 5 martie
2014 pentru modificarea și completarea Legii cu privire la patenta de întreprinzător
nr. 93-XIV din 15 iulie 1998. Procedura de vot va avea loc într-o ședință ulterioară.
5. Aprobarea proiectului ordinii de zi a ședințelor în plen ale Parlamentului
pentru următoarea perioadă bisăptămînală.
Ședința începe la ora 10.06.
Lucrările sînt prezidate de domnul Igor Corman, Președintele
Parlamentului, asistat de doamna Liliana Palihovici și de domnul Oleg Bodrug,
vicepreședinți ai Parlamentului.
Domnul Igor Corman:
Bună dimineața, stimați colegi.
Vă rog să vă ocupați locurile.
Secretariatul,
Vă rog să anunțați prezența.
Domnul Maxim Ganaciuc – șeful Direcției generale documentare
parlamentară a Secretariatului Parlamentului:
Doamnelor și domnilor deputați,
Bună dimineața.
Vă anunț că la lucrările ședinței de astăzi a plenului Parlamentului, din
totalul celor 100 de deputați, și-au înregistrat prezența 88 de deputați. Nu s-au
înregistrat deputații: Guțu Ana – în delegație. S-a întors. Da, mersi mult. Bannicov