transnistrean. A apărut un dialog, sau, mai bine zis, a fost relansat dialogul, chiar
dacă, pe alocuri dificil, dar stabil, între toate părțile implicate.
Au fost obținute unele decizii de real folos pentru cetățenii simpli. În
premieră, se atrage o atenție sporită localităților din zona de securitate. Tematica
transnistreană, dacă o raportăm la ce era în anul 2009, o putem considera încă un
domeniu complex și problematic, dar cu atenție sporită a partenerilor internaționali
interesați într-o soluționare pașnică a diferendumului, cu tot mai multe șanse de
ameliorare, în ultimii ani.
În mod evident, Fracțiunea reformatoare, pe care o reprezint, nu va susține
această moțiune speculativă și neîntemeiată, iar la final aș ruga colegii care
pregătesc îmbunătățirile pentru Regulamentul parlamentar, să urgenteze
prezentarea acestuia pentru aprobare Legislativului. Trebuie să eliminăm aceste
tendințe, tot mai evidente, de sabotare a activității Parlamentului. Chiar și opoziția
comunistă trebuie să știe că democrația nu e totuna cu anarhia și cu lipsa de
răspundere.
Mulțumesc pentru atenție. (Aplauze.)
Domnul Igor Corman:
Domnilor deputați,
Acestea au fost luările de cuvînt.
Și acum, voi supune votului moțiunea de cenzură asupra activității
Guvernului. Proiectul cu nr.404. Cine este pentru, rog să votați.
O să rog numărătorii să anunțe voturile.
N u m ă r ă t o r i i :
Sectorul nr.1 – 29.
Și Carpov… aveau să fie 31.
Domnul Igor Corman:
Sectorul nr.2?
N u m ă r ă t o r i i :
Sectorul nr.2 – 7.
Sectorul nr.3 – 0.
Domnul Igor Corman:
36 de voturi.
Domnilor deputați,
Deci, nu a fost întrunit numărul necesar de voturi, prin urmare moțiunea de
cenzură asupra activității Guvernului este respinsă.
Ședința Biroului, vă anunț, stimați membri ai Biroului Permanent, va avea
loc mîine, la ora 14.00.
Declar ședința de astăzi închisă și ne revedem, aici, în ședința în plen joi, la
ora 10.00.