Domnul Tudor Deliu – Fracțiunea PLDM:
Da. Mulțumesc.
Domnule Președinte,
Rog să fie transferate pentru un alt ciclu bisăptămînal proiectele de lege
nr.2289 și nr.2290, în ordine cu numărele 14 și 15. Și, de asemenea, rog să fiu
înscris cu o declarație la sfîrșitul ședinței.
Domnul Marian Lupu:
Am înregistrat, stimate coleg.
Microfonul nr.5.
Domnul Victor Popa – Fracțiunea PL:
Domnule Președinte,
În continuarea acestei idei, spusă de domnul deputat Deliu, și noi propunem
proiectul nr.1940, al 16-lea în listă, să fie transferat pentru o altă dată.
Domnul Marian Lupu:
Am înregistrat.
Domnul Victor Popa:
Nr.1940, al nostru, da.
În afară de aceasta, domnule Președinte, cît privește proiectele de lege
nr.2629 și nr.2630, care sînt în ordinea de zi, vreau să vă spun că, cît de straniu nu
este, dar Comisia juridică, numiri și imunități nu a fost nominalizată în calitate de
comisie coraportoare, ci Comisia economie, buget și finanțe. Atît timp cît este
vorba despre Legea cu privire la Corpul de carabinieri, Legea cu privire la Poliție,
modificări, deci Comisia juridică, numiri și imunități are tangență directă la această
problemă.
Noi propunem ca aceste două proiecte să fie transferate pentru o altă dată,
încît Comisia juridică, numiri și imunități să aibă posibilitate să le examineze și să
fie nominalizată și în calitate de coraportor.
Vă mulțumesc.
Domnul Marian Lupu:
Mulțumesc, stimate coleg.
Dați-mi voie să vă spun ce înțeleg eu din textul Regulamentului
Parlamentului. Dacă este să facem o comparație între calitatea a două documente
produse de comisii, eu nu prea văd tare mare diferență între documentul care se
numește „coraport” și cel care se numește „aviz.” Fiindcă, în ultimă instanță, noi,
cu dumneavoastră examinăm orice proiect de lege în condițiile raportului comisiei
de profil. Și atunci comisia de profil, dacă nu greșesc eu, este obligată, în egală
măsură, să țină cont și să reflecteze în raportul final, pregătit de comisie, toate
propunerile, inclusiv cele prezentate de deputați, inclusiv cele prezentate în avizele
comisiilor or toate comisiile, avizează, cît și din coraport.