Întrebări frecvente de la clienți.

1. La conferința organizată de mine vor mai veni multe televiziuni, de ce aș dori să vină Privesc.Eu?

Privesc.Eu, spre deosebire de alte televiziuni, transmite live tot evenimentul, fără redactare sau tăieri video, astfel veți fi siguri că mesajul dorit va ajunge la auditoriul țintă, fără interpretarea jurnalistică. Rețeaua noastră de distribuție a conținutului video este cea mai mare din România și Republica Moldova.

Exemple de caz:
  • Conferință de presă - marea majoritatea a jurnaliștilor nu pot ajunge la conferință, însă pot privi online și scrie noutăți.
  • Conferință de partid - membrii partidului pot vedea exact ce mesaj transmite conducerea.
  • Ședință la minister - toți angajații pot vedea live și își pot expune părerile.
  • Întâlniri cu alegătorii - dă posibilitate oamenilor să adreseze întrebări online, celor care nu pot veni la întâlnire.
  • Conferință de nișă - popularizarea unui domeniu de nișă.
  • Competiții sportive - popularizarea sportului.
  • Lansarea unui produs - educarea clienților.

2. Sunt organizatorul unei conferințe de presă și aș dori ca Privesc.Eu să transmită evenimentul în direct. Care sunt cerințele?

Avem nevoie de priză, dacă evenimentul este de lungă durată. Avem nevoie de cablu de rețea sau wi-fi, dacă acoperirea 3G în locația unde are loc evenimentul este slabă.

3. Noi organizăm o revoluție, o bătaie de cartier, o ceartă între vecini, voi veți veni?

Privesc.Eu vine la evenimente unde putem discuta cu un organizator, întrucât este important pentru noi să știm lungimea evenimentului, și unde există vorbitori. Nu venim la evenimente ce incită la violență.

4. Cu câte camere video transmiteți?

Privesc.Eu este o televiziune low-cost, noi transmitem live de la eveniment doar cu o singură cameră video și un singur microfon. Dacă doriți să filmați cu mai multe camere vă rugăm să contactați studiouri specializate, noi vă putem face transmisiunea live de la mixerul lor.

5. Am un filmuleț interesant, drăguț, pot să-l pun pe Privesc.Eu?

Noi punem pe site-ul nostru doar evenimente filmate de operatorii noştri.

6. Doresc să fac un șir de emisiuni cu propriile forțe, pot pune emisiunile pe Privesc.Eu?

Da, le puteți încărca, doar dacă operatorul nostru le va înregistra acel video.

7. Când noi ar trebui să anunțăm despre evenimentul care dorim să-l organizăm?

Cu cât mai repede cu atât mai bine, însă cel târziu cu 24 de ore înainte de începerea evenimentului.

8. Eu unde pot privi evenimentul organizat de mine?

Puteți privi live evenimentul pe pagina principală a site-ului Privesc.Eu. Pe pagina dedicată evenimentului. În newsfeed-ul de pe Facebook sau pe site-urile partenerilor noștri.

9. De ce Privesc.Eu percepe o taxă pentru serviciul de live streaming?

Spre deosebire de televiziunea clasică, o televiziune online e diferită după structura cheltuielilor. Dacă la o televiziune clasică prețul de distribuție a video-ului este unul fix, indiferent de audiența canalului, atunci la o televiziune online fiecare utilizator care privește consumă foarte mult trafic pe care noi îl achităm providerului nostru de Internet. O altă cheltuială sunt serverele, pe care trebuie să le menținem pentru a face față mulțimii.

10. Care sunt prețurile pentru serviciile Privesc.Eu?

Prețurile sunt fixate per minut și variază în dependență de locația evenimentului și durata lui.

11. Când și cum se face achitarea facturilor pentru servicii?

Achitarea se face după transmiterea evenimentului, contorizarea minutelor și a emiterii facturii fiscale.

12. Cum putem obține înregistrarea video a evenimentului organizat de noi?

Înregistrarea video este disponibilă doar pentru acei clienți care au achitat transmisiunea live. Ne puteți contacta pentru a cere linkul de descărcare.

13. Cum putem noi să includem live streamul de la evenimentul nostru pe site-ul nostru?

Dați click pe butonul Include care este situat mai jos de playerul video, după care va apărea o fereastră nouă cu codul embed. Copiați codul HTML și plasați-l pe site-urile Dvs.

14. Pentru ce perioadă de timp este păstrat video în arhiva Privesc.Eu?

Înregistrarea video a evenimentului rămâne pentru totdeauna în arhiva noastră.

15. De ce numărul de alerte la evenimentul meu este mic?

Fiecare utilizator își alege categoria de evenimente pentru care dorește să fie alertat. Numărul de oameni alertați prin email sau telefon e diferit și depinde de țară, categorie și tag-ul atribuit evenimentului.

16. De ce numărul de afișări de la evenimentul meu este mult mai mic decât la un alt eveniment?

Privesc.Eu vine cu un auditoriu minim, însă foarte mult depinde și de viralitatea evenimenului și de implicarea Dvs. în promovarea acestuia pe rețelele de socializare și site-ul Dvs.

17. Am observat televizorul Privesc.Eu pe o mulțime de site-uri, însă evenimentul meu nu era afișat. De ce?

Pe prima pagina a site-ului nostru putem afișa un număr nelimitat de evenimente live. Dar prin televizorul Privesc.Eu, pe site-urile partenere putem afișa doar un singur eveniment. Decizia aparține proprietarilor de site-uri ce tip de evenimente să afișeze.

18. Noi vom organiza un eveniment într-o locație din țară, voi veți veni?

Noi venim, dacă organizatorul asigură operatorul nostru cu transport și cazare.