Urmărește canalele noastre de Telegram pentru a afla despre începutul evenimentelor transmise live în România și Republica Moldova

Transcrierea conferinței prin recunoașterea vocii

DEZBATERI PARLAMENTARE
Parlamentul Republicii Moldova de legislatura a XIX-a
SESIUNEA A II-A ORDINARĂ – FEBRUARIE 2011
Ședința din 10 februarie 2011
(STENOGRAMA)
SUMAR
1. Declararea ședinței ca fiind deliberativă.
2. Declararea deschiderii sesiunii de primăvară 2011.
3. Dezbateri asupra ordinii de zi şi aprobarea ei.
4. Luare de cuvînt a domnului deputat Vladimir Voronin – Fracţiunea parlamentară a Partidului Comuniştilor din Republica Moldova.
5. Luare de cuvînt a domnului deputat Mihai Godea – Fracţiunea parlamentară a Partidului Liberal Democrat din Moldova.
6. Luare de cuvînt a domnului deputat Dumitru Diacov – Fracţiunea parlamentară a Partidului Democrat din Moldova.
7. Luare de cuvînt a domnului deputat Ion Hadârcă – Fracţiunea parlamentară a Partidului Liberal.
8. Dezbaterea și adoptarea în lectura a doua a proiectului de Lege nr.2460 din 13 septembrie 2010 pentru modificarea articolului 18 din Legea nr.289-XV din 22 iulie 2004 privind indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă şi alte prestaţii de asigurări sociale.
9. Dezbaterea și adoptarea în lectura a doua a proiectului de Lege nr.1531 din 18 mai 2010 privind modificarea şi completarea unor acte legislative (Legea privind actele de identitate din sistemul naţional de paşapoarte – art.31, 32; Regulamentul Parlamentului – art.6, 14, 141 ş.a.).
10.Dezbaterea și aprobarea în primă lectură a proiectului de Lege nr.1921 din 25 iunie 2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr.115-XVI din 9 iunie 2005 cu privire la producţia agroalimentară ecologică.
11. Dezbaterea și aprobarea în primă lectură a proiectului de Lege nr.1657 din 1 iunie 2010 pentru completarea articolului 46 din Legea învăţămîntului nr.547-XIII din 21 iulie 1995.
12. Dezbaterea și scoaterea de pe ordinea de zi a proiectului de Hotărîre nr.309 din 9 februarie 2011 pentru modificarea şi completarea articolului 1 din Hotărîrea Parlamentului nr.48-XVIII din 29 octombrie 2009 privind domeniile de activitate ale comisiilor permanente ale Parlamentului.
13. Dezbaterea și adoptarea proiectului de Hotărîre nr.176 din 27 ianuarie 2011 privind declararea vacanţei unui mandat de deputat în Parlament.
2
14. Întrebări.
15. Declaraţia domnului deputat Anatolie Zagorodnîi – Fracţiunea parlamentară a Partidului Comuniştilor din Republica Moldova.
16. Declaraţia domnului deputat Iurie Muntean – Fracţiunea parlamentară a Partidului Comuniştilor din Republica Moldova.
Şedinţa începe la ora 10.00.
Lucrările sînt prezidate de domnul Marian Lupu, Președintele Parlamentului, asistat de domnul Vladimir Plahotniuc, prim-vicepreședinte al Parlamentului, și de doamna Liliana Palihovici, vicepreședinte al Parlamentului.
Domnul Marian Lupu:
Secretariatul,
Rog să anunțați prezența în sală.
Domnul Maxim Ganaciuc – director general adjunct al Aparatului Parlamentului:
Doamnelor și domnilor deputați,
Bună dimineața.
Vă anunț că la lucrările ședinței de astăzi a Parlamentului, din totalul celor 100 de deputați, și-au înregistrat prezența 98 deputați. Nu s-au înregistrat deputații: Vladimir Filat – în delegație, Iurie Leancă – în delegație.
Domnul Marian Lupu:
Mulțumesc.
Stimați colegi,
Ședința este deliberativă.
Rog să onorăm Drapelul și Imnul Republicii Moldova. (Se onorează Drapelul de Stat al Republicii Moldova. Se intonează Imnul de Stat al Republicii Moldova.)
Stimați colegi,
Sîntem la început de sesiune, sesiunea de primăvară a Parlamentului, anul 2011. În contextul ordinii de zi, al cărei proiect a fost discutat și aprobat în cadrul ședinței Biroului permanent și propus atenției dumneavoastră. Vreau la fel să anunț că, în acest cadru, fiind la început de sesiune, reprezentanții grupurilor politice parlamentare, care doresc să vină cu luări de cuvînt la început de ședință, rog să vă înscrieți la Secretariat, pentru a-mi fi transmisă această informație.
Pînă atunci, proiectul ordinii de zi pentru perioada 10 – 18 februarie. Urmare a unei discuții pe care am avut-o cu colegii și, în special, cu conducerea Comisiei economie, buget și finanțe vreau să înaintez propunerea de a ex
...