Domnul Ion Butmalai:
Includeți-ne și pe noi în comisie.
Domnul Gheorghe Șalaru:
De acord.
Domnul Ion Butmalai:
Mergem, Consiliul raional Cantemir, Consiliul raional Cahul și dați întrebările acestea să le scoatem, pentru că este o revoltă și este o nemulțumire foarte mare din partea cetățenilor.
Și dînșii spun: da, s-au alocat bani, s-au alocat, s-a făcut tot. Acum iar ne-am stopat.
Dați să mergem la fața locului, constituim comisia de lucru. Mergem, includeți-ne și pe noi. Și scoatem întrebarea aceasta, pentru că banii s-au alocat, lucrările nu au început.
Inclusiv și ravena de la Crihana Veche, acolo noi am anihilat-o anul trecut. Deja este proiectul, este antreprenorul care o să execute lucrările, și dați să pornim treaba.
Domnul Gheorghe Șalaru:
Comunicăm, domnule deputat.
În afară de aceasta, aș fi vrut să atrag atenția dumneavoastră că avem Agenția Cadastru și Îmbunătățiri Funciare, care ar fi trebuit să aibă în bugetul de stat ceva bani pentru soluționarea acestor probleme.
Vreau să vă amintesc, cu fondul ecologic noi nu vom reuși să astupăm toate rîpile. (Rumoare în sală.)
Domnul Igor Corman:
Bine, stimaţi colegi.
Acestea au fost întrebările, răspunsurile.
Deci, cu aceasta, eu declar ședința de astăzi închisă. Ne revedem mîine, la ora 10.00.
O seară frumoasă.
Domnul Gheorghe Șalaru:
Mulțumesc.
Ședința s-a încheiat la ora 16.02.
Stenograma a fost pregătită spre publicare
în Direcția generală documentare parlamentară
a Secretariatului Parlamentului.