Stimați colegi deputați,
Am auzit cum un deputat dezertor și, ulterior, neafiliat își asumă acum rolul
comod de spectator și critic al procesului de cooperare dintre Guvern și majoritatea
parlamentară a Alianței pentru Integrare Europeană.
Un altul jonglează cu cifre din primul trimestru al anului curent, făcînd
abstracție de faptul că raportul a fost prezentat pentru anul 2011, iar despre
totalurile anului curent vom vorbi la următorul raport.
Cu atît mai mult, spre surprinderea acestora și altora care, cu siguranță, nu
doresc binele Republicii Moldova devine absolut evidentă necesitatea acordării
suportului necesar Guvernului nostru, subliniez, în procesul de implementare a
Programului său de activitate, votat de către noi în ianuarie 2011.
Avem obligația de a asigura și în continuare ritmul necesar în procesul de
adoptare a unor importante acte legislative care derivă din angajamentele
Guvernului în contextul Planurilor de acțiuni privind liberalizarea regimului de
vize cu Uniunea Europeană, semnarea Acordului de comerț liber aprofundat și
cuprinzător și crearea condițiilor necesare semnării Acordului de asociere cu
Uniunea Europeană sînt obiective de maximă importanță, a căror implementare va
contribui decisiv la impulsionarea unor procese interne care vor demara ample
lucrări de infrastructură, crearea locurilor de muncă, ridicarea nivelului de trai al
cetățenilor.
Oricare ezitări sau atitudini separate, similare cu ale unor opozanți, ale unor
colegi de Alianță, față de procese și proiecte de lege care sînt obligatorii în
procesul de integrare europeană și prin care au trecut toate statele membre ale
Uniunii Europene, dar și statele candidate pot compromite irecuperabil atît
activitatea Guvernului, cît și procesul propriu-zis, îndepărtînd perspectiva de
îmbunătățire a vieții cetățenilor.
Să ne mobilizăm toți împreună eforturile, pentru a acționa solidar și în
unison cu obiectivele asumate, făcînd abstracție de unele ambiții și tratamente
opozante.
În încheiere, aș vrea să aduc, în numele Fracțiunii Partidului Liberal
Democrat din Moldova, mulțumiri pentru activitatea desfășurată Prim-ministrului
și întregii echipe guvernamentale, urîndu-le multă inspirație, sănătate, curaj,
insistență, forță și inteligență în atingerea obiectivelor propuse.
Vă mulțumesc pentru atenție.
Domnul Marian Lupu:
Stimați colegi,
Sîntem ajunși la finalul exercițiului se audiere a Raportului Guvernului.
Vreau să mulțumesc pentru raportul prezentat.
Vreau să mulțumesc dumneavoastră, colegilor pentru participare activă în
cadrul acestor dezbateri.
Pe final de undă, permiteți-mi încă o dată să vă felicit pe toți dumneavoastră,
stimați colegi parlamentari, stimați membri ai Guvernului, și pe această cale să
felicităm toți cetățenii Republicii Moldova cu prilejul zilei de astăzi, foarte și foarte
marcante – Ziua Drapelului.