În caz contrar, dacă se pune întrebarea pentru ziua de mîine, care, de fapt,
este o zi extra, să spunem așa, regulamentară, în acest caz, noi am putea să
calificăm această propunere ca un supliment la ordinea de zi. Și atunci eu sînt
obligat să-l supun votului. Cum preferați dumneavoastră.
Microfonul nr.3.
Domnul Igor Dodon:
Vă mulțumesc, domnule Președinte.
Sper că democrații, la fel, sînt îngrijorați de situația din țară, ca și socialiștii.
Rugămintea a fost doar din considerentele că socialiștii, astăzi, organizează acțiuni
în mai multe orașe, inclusiv în Chișinău, de înverzire a plaiului, este joia curată,
începînd cu ora 12.00 De aceea, a fost rugămintea să transferăm miniștrii, dacă nu
putem pentru mîine, atunci rămîne pentru următoarea ședință a Parlamentului, joi.
Astăzi să vină doar conducerea ANRE cu toate detaliile ce țin de prețurile la
carburanți.
Vă mulțumesc mult.
Domnul Marian Lupu:
Eu așa, cu titlu de glumă. Socialiștii, care, de fapt, au culoare roșie în
politică, înverzesc țara. Deci, stimați colegi de la PLDM, felicitări că … (Rîde.)
Microfonul nr.3.
Domnul Igor Dodon:
Da, vă mulțumesc, domnule Președinte.
Noi l-am înroșit în toamnă, cînd am sădit copaci și acum o să îl înverzim.
Nici o aluzie față de colegii de la PLDM.
Domnul Marian Lupu:
Îmi dau seama.
Domnul Igor Dodon:
Da. Și vă mulțumesc.
Domnul Marian Lupu:
Vin cu sugestie, s-ar putea și de înroșit țara, dacă participați la acțiuni de
vopsire a ouălor de Paști. Deci e tot o acțiune care cade tocmai (rîde) bine.
Microfonul nr.5.
Domnul Gheorghe Brega – Fracțiunea PL:
Mulțumesc.
Domnule Președinte,
Într-adevăr, socialiștii înverzesc primăvara, că, după seceta de vară, se
înroșește tot, nu se mai prinde nimic. Ei special asta o fac, asta-i treaba lor.
Dar aceea ce-i serios. Miniștrii au și ei agenda lor de lucru. Ei știu că joi este
ziua întrebărilor. Vreau, nu vreau, să ne conformăm, nu pot miniștrii aceștia. S-a