Ţara noastră are mai mulţi prieteni ca oricînd care sincer vor să ne ajute și ne
susțin să realizăm obiectivele pe care le-am stabilit.
Acea politică externă eficientă, promovată de Republica Moldova în ultimii
ani, a transformat țara noastră într-un partener credibil, previzibil, de nădejde.
Ferma mea convingere este că Republica Moldova trebuie să continue să
promoveze o politică externă echilibrată, bazată pe priorități clar stabilite. Numai
astfel ne vom bucura de respect și apreciere în plan extern, numai astfel vom fi
susținuți și vom avansa pe calea de dezvoltare aleasă.
Nu întîmplător am folosit mai sus cuvintele ”susținere” și ”ajutor”. Or,
Republica Moldova a ajuns la o etapă în care susținerea din exterior este
determinantă și aici mă refer la acea susținere de care avem nevoie pentru a
continua calea reformelor și integrării europene, dar și pentru a soluționa cea mai
gravă problemă internă cu care ne confruntăm – cea transnistreană.
Efortul partenerilor noștri externi, îndreptat spre realizarea obiectivului
nostru de reintegrare teritorială a Republicii Moldova, a început să dea rezultate.
Și dacă astăzi sîntem în situația în care să constatăm că Chișinăul și
Tiraspolul au revenit la masa de negocieri și identifică o soluție pașnică pentru
problema transnistreană, o mare parte din merit, dacă nu chiar cea mai mare, revine
partenerilor externi.
Vreau să le mulțumesc pe această cale și să le transmit un mesaj clar: ceea ce
faceți dumneavoastră pentru Republica Moldova este demn de toată admirația și
aprecierea și vă mulțumim pentru că sînteți alături de noi în dificilul proces de
identificare a unei soluții de care depinde însăși soarta statului Republica Moldova.
În calitate de garant al Constituției, voi încuraja toate eforturile îndreptate
spre soluționarea problemei transnistrene în baza Legii Supreme.
Voi acționa cu fermitate, consecvent, pentru că, ca, într-o bună zi, pe Nistru
să nu mai fie linii de demarcare, ca Republica Moldova să devină la modul practic
un stat integru din punct de vedere teritorial, cu o democrație avansată, cu o
economie dezvoltată și cu un înalt nivel de viață.
Astăzi, se aud multe voci care afirmă că dezvoltarea Republicii Moldova,
integrarea ei europeană este imposibilă fără soluționarea problemei transnistrene.
Ferma mea convingere este că noi trebuie să mergem în paralel cu realizarea
acestor două obiective: reintegrarea țării și integrarea ei europeană.
Reformele promovate cu succes pe malul drept al Nistrului, implementarea
standardelor înalte de viață vor contribui decisiv la apropierea celor două maluri
ale Nistrului.
Cetățenii noștri de pe malul stîng trebuie să vadă o alternativă serioasă pe
malul drept al Nistrului, o economie dezvoltată, o democrație avansată, un înalt
nivel de prosperitate.