Domnule Deliu,
Vă rog.
Domnul Tudor Deliu:
Stimate domnule Președinte,
Stimate domnule Prim-ministru,
Stimați colegi,
Oaspeți,
Onorată asistență,
Permiteți-mi să dau citire procesului-verbal nr.6 din 16 martie 2012. În
temeiul articolului 8 din Legea nr.1234 din 22 septembrie 2000 cu privire la
procedura de alegere a Președintelui Republicii Moldova și în urma votării
efectuate în primul tur de scrutin al alegerilor pentru funcția de Președinte al
Republicii Moldova, Comisia specială de desfășurare a alegerilor pentru funcția de
Președinte al Republicii Moldova a stabilit următoarele:
– numărul total de buletine de vot elaborate de Comisia specială – 111;
– numărul total de deputați care au primit buletine de vot – 62;
– numărul total de buletine introduse în urmă – 62;
– numărul total de buletine declarate nevalabile – 0;
– numărul total de buletine neutilizate și anulate – 49;
– numărul total de voturi valabil exprimate pentru candidatul Timofti
Nicolae – 62 de voturi.
(Aplauze.)
În temeiul articolului 9 din Legea nr.1234 din 22 septembrie 2000 cu privire
la procedura de alegere a Președintelui Republicii Moldova și în baza rezultatelor
obținute, Comisia specială constată că domnul Timofti a întrunit 62 de voturi, ceea
ce constituie mai mult de 3/5 din totalul de voturi valabil exprimate. (Aplauze.)
Membrii Comisiei:
Deliu Tudor – semnătura;
Munteanu Valeriu – semnătura;
Mocanu Gheorghe – semnătura;
Popa Victor – semnătura;
Țulea Oleg – semnătura;
Chiorescu Iurie – semnătura;
Stoianoglo Alexandru – semnătura.
În temeiul articolului 78 din Constituția Republicii Moldova și a articolului
9.11 din Legea nr.1234, noi, astăzi, urmează, domnule Președinte, să aprobăm o
hotărîre prin care să confirmăm alegerea Președintelui Republicii Moldova.
Vă mulțumesc.
Domnul Marian Lupu:
Exact.
Întrebări? Nu sînt.
Domnule președinte al Comisiei speciale,
Vă mulțumesc.