predispune la diferite boli cronice pe fundalul dereglărilor de metabolism,
homeostază sau imunocompetentă.
Obezitatea este doar una dintre problemele majore pentru sănătatea copiilor
în Republica Moldova, iar determinantele ce favorizează această patologie sînt
multiple.
De la o alimentație cu mîncăruri de tip fast-food, băuturi acidulate și dulciuri
concentrate consumate în exces pînă la modificări ale activității glandelor
suprarenale, glandei tiroide, ale pancreasului sau ale hipotalamusului.
Diabetul zaharat de tip I, intitulat și diabetul juvenil este diagnosticat în
fiecare an la mii de tineri. Anual sînt diagnosticate și numeroase cazuri de alergie
și depresii, care au la baza ideologiei lor o alimentație bogată în grăsimi
animaliere, coloranți și aditivi alimentari.
Deja se cunoaște că acest proiect de lege a trezit, în ghilimele, un val de
nemulțumiri printre tinerii care au practicat de-a lungul anilor o alimentație rapidă
și gustoasă, în opinia lor, pe care o puteau procura chiar în incinta instituțiilor de
învățămînt sau în apropierea acestora.
Este important să înțelegem că doar prin interzicerile propuse de acest
proiect de lege nu vom putea să reglementăm un obicei practicat și îndrăgit de
copii pe parcursul multor ani în timpul orelor.
Este important, ca în viitorul apropiat, să avem și un răspuns la întrebarea:
cu ce înlocuim aceste așa zise fast food-uri, ce produse sănătoase le oferim copiilor
ca alternativă? Cum asigurăm, în cadrul instituțiilor de învățămînt, copiii să
găsească lactate și fructe?
Cunoaștem că un copil necesită un regim alimentar echilibrat, bogat în
vitamine și minerale.
Cred că acest proiect de lege poate să-și atingă scopul în cazul în care
Ministerul Sănătății nu se va limita doar la stabilirea listei de produse alimentare cu
un conținut dăunător sănătății, conform articolului 2 din proiectul discutat, dar și
va elabora, de comun acord cu Ministerul Educației, programe de educație
alimentară, de alimentare sănătoasă în școli și în familie.
Voi susține acest proiect de lege și sînt sigură că el poate fi îmbunătățit și va
fi îmbunătățit și aceste lucruri vor aduce și va promova un mod de viață sănătos în
alimentarea copiilor.
Doamna Liliana Palihovici:
Vă mulțumesc.
Stimați colegi,
Secretariatul m-a informat că în sală avem 43 de deputați. În lipsa
cvorumului, nu pot supune votului acest proiect de lege. De aceea, votul privind
acest proiect se transferă pentru ședința următoare.
Astfel, am epuizat ordinea de zi pentru astăzi.
Declar ședința închisă. Următoarea ședință va avea loc, joi, 23 februarie.
Ședința s-a încheiat la ora 15.22.