Noi am asistat pe parcursul ultimei perioade, două–trei săptămîni, că cu
opoziția, cu Partidul Comuniștilor nici nu s-a dorit de a discuta, nu s-a dorit de a
împărtăși propunerile, ideile de dezvoltare atît în plan intern, cît și în plan extern.
În condițiile actuale, Partidul Comuniștilor a fost nevoit să inițieze acțiuni în
masă, acțiuni de protest care, după cum cunoașteți, s-au finalizat cu congresul
civic, care, pe data de 10 decembrie, a adunat zeci de mii de cetățeni și care și-au
expus viziunea sa referitor la dezvoltarea de mai departe a Republicii Moldova.
Ca urmare a Congresului civic, Partidul Comuniștilor a adoptat astăzi
decizia de a nu participa la această etapă de alegere a Președintelui, deoarece
candidatul care este propus nu reprezintă întreaga țară. Este candidatul, și
dumneavoastră aici ați recunoscut, este candidatul Alianței, iar noi urmează să
alegem Președinte de Țară.
Totodată, Partidul Comuniștilor, în conformitate cu deciziile expuse la
Congresul civic, solicită așa cum a fost înființată, să fie desființată Alianța de
guvernare, Alianța de Integrare Europeană și noi sîntem gata, în condițiile
democratice, să inițiem negocieri pentru crearea unui Executiv , unui Guvern
anticriză, care să oprească dezastrul economic, social și, vedem, pe alocuri politic.
În astfel de condiții, Partidul Comuniștilor, de fapt, ca și sute de mii de
cetățeni care susțin Partidul Comuniștilor, consideră că această etapă de alegere a
Președintelui este nu altceva decît o farsă.
Dar, totodată, după eșuarea alegerii Președintelui Republicii Moldova de
astăzi, Partidul Comuniștilor este gata, așa cum am menționat și ieri, și o săptămînă
în urmă, și o lună în urmă, să inițieze discuții privitor la crearea unei coaliții
anticriză și aceste discuții ar putea fi bazate pe platformă parlamentară, adică
partidele care au prezență în forul legislativ.
Astăzi, după cum cunoașteți, din partea Fracțiunii Partidului Comuniștilor,
aici, în sală, sînt reprezentanții partidului membri ai Comisei speciale pentru
alegerea Președintelui, a căror menire este de a asigura desfășurarea legală, corectă
a procedurii de alegere a Președintelui.
În aceste condiții, fiind în situația de etapă de uzurpare a puterii în stat,
Partidul Comuniștilor consideră că finalul Alianței pentru guvernare este ziua de
astăzi.
De mîine urmează să începem negocieri, discuții de formare a unei noi
guvernări, a unei guvernări a poporului Republicii Moldova.
Mulțumesc. (Aplauze.)
Doamna Liliana Palihovici:
Stimate doamne,
Stimați domni deputați,
Lista persoanelor înscrise pentru luare de cuvînt a fost epuizată și, în
conformitate cu prevederile Legii cu privire la procedura de alegere a Președintelui
Republicii Moldova, invit președintele Comisiei pentru alegerea Președintelui
Republicii Moldova la tribuna centrală, pentru a prezenta informația vizavi de
procedura de vot.