La fel Președintele Parlamentului trebuie să îndeplinească și Hotărîrea ce
ține de rezultatele Comisiei de anchetă cu președintele Comisiei economie, buget și
finanțe, domnul Ioniță.
Doi. Apropo, de Curtea Constituțională. Prin hotărîrea sa, Curtea
Constituțională a stabilit că președintele Curții Supreme de Justiție, dacă expiră
mandatul, nu poate fi președinte interimar. Nu înțeleg de ce domnul Muruianu stă
în scaun? S-a dus și s-a instalat singur, parcă e la mama-sa acasă. Este o problemă
pentru noi, noi sîntem organul suprem al statului. Cît o să admitem noi ca fiecare
să facă ce vrea în statul acesta?
Mulțumesc.
Domnul Marian Lupu:
Microfonul nr.4.
Domnul Alexandru Stoianoglo – Fracțiunea PDM:
Referitor la ordinea de zi pentru mîine, domnule Președinte, 21 octombrie,
cu nr.8 s-a propus pentru examinare proiectul nr.1867. Nu avem încă două proiecte
la același subiect. Și rugăm a examina ca proiecte de alternativă: proiectul nr.1800
din 15.06.2010, asta-i inițiativa doamnei Corina Fusu și proiectul nr.720 din
17.03.2011 – inițiativa domnului Vadim Cojocaru.
Domnul Marian Lupu:
Deci propunerea dumneavoastră este ca, în ziua de mîine, în pachet cu
proiectul nr.1867 …
Domnul Alexandru Stoianoglo:
Da, anume așa.
Domnul Marian Lupu:
… să includem și nr.1800, și nr.720 …
Domnul Alexandru Stoianoglo:
Da.
Domnul Marian Lupu:
… pentru a fi examinate toate împreună.
Domnul Alexandru Stoianoglo:
Da. Și pentru lista propusă spre respingere. În compartimentul “Comisia
securitate națională, apărare și ordine publică” cu nr. 7, proiectul de Lege privind
amnistia. Comisia retrage examinarea acestui proiect spre respingere.
Domnul Marian Lupu:
Deci propunerea pentru a fi exclus proiectul nr.839. Deci cu excluderea
nr.839, aici pot să uzez de funcțiile pe care le am și să constat că, la solicitarea