Eu am pus o întrebare foarte clară Guvernului: de ce ați venit abia acum? De
ce ați venit acum, la sfîrșitul anului, și-i puneți pe agenți economici în situația că ei
trebuie să-și schimbe toate planurile de afaceri care intră în vigoare începînd cu
1 ianuarie 2013? Și nu am primit un răspuns. Eu o să vă spun de ce. De ce
Guvernul vine tocmai acum. Din două considerente.
Primul. Guvernul a dat-o în bară și dumneavoastră, majoritatea
parlamentară, i-ați susținut cînd au aprobat bugetul pentru anul următor cu un
deficit deja crescînd și o să fie minimum 2 miliarde de lei pentru anul viitor. Și
acum încercați să găsiți surse pentru a acoperi acest deficit.
Și al doilea lucru. De ce ați venit abia acum? A venit Fondul Monetar
Internațional în noiembrie. Eu am în față Memorandumul FMI din 7 –
21 noiembrie curent, unde este indicat expres că, drept urmare a administrării
fiscale vamale proaste, nu ați încasat bani la buget, și vă recomandă să majorați
taxe și impozite.
Stimați colegi,
Cît se poate de ascultat și de mers mot-a-mot a ceea ce spun partenerii
externi? Fiți mai prudenți, deoarece prin aceasta distrugeți, practic, sectorul real al
economiei.
Și, acum, să vedem referitor la aceste trei majorări. Cîteva cifre foarte
concrete: dumneavoastră propuneți majorarea, ajustarea accizului la carburanți, la
creșterea nominală a PIB-ului pentru anul următor prognozată – 10,8 la sută. Vreau
să vă spun că deja această prognoză nu este actuală, deoarece a fost redusă de însiși
miniștrii din Guvernul dumneavoastră și a fost redusă esențial. Care este sensul să
majorezi la 10,8 la sută, cînd ai reducerea PIB-ului în anul curent? Nu este absolut
nici un sens pentru a face acest lucru.
După această majorare a accizelor, accizul va fi de 3200 de lei. Ce înseamnă
acest lucru? Aceasta înseamnă creșterea prețurilor în lanț la marea majoritate a
produselor din Republica Moldova, aceasta înseamnă că pentru agricultori 1 tonă
de carburanți va fi de aur, după ce o să intre în vigoare aceste modificări.
A doua modificare ține de dublarea taxelor rutiere. Această dublare va pune
într-o situație de competență dură cu companiile de transport din afara țării.
Dumneavoastră majorați esențial taxele atunci, cînd sectorul și așa este în cădere.
Noi avem scăderea volumului transporturilor pe toate categoriile. Atunci de ce să
mai mergem la majorare și să le punem impozitare suplimentară?
Și al treilea, ține de vinietă. Ați făcut o gafă majoră în anul 2010, cînd ați
anulat un mecanism care funcționa. Ca urmare, au intrat cîteva zeci de autoturisme
cu numere de înregistrare străine. Atunci v-am preîntîmpinat că ați făcut o greșeală
și trebuie să revenim la ea. Nu ați acceptat.
Peste doi ani ați recunoscut că ați făcut o greșeală și ați venit cu vinieta.
V-am spus că n-o să rezolve aceasta problema cu autoturismele neînregistrate în
afara țării, nu ați crezut.
Acum veniți cu dublarea. Eu vreau să vă spun că trec cîteva luni și o să
veniți din nou cu modificarea acestui mecanism.