Domnul Marian Lupu:
Eu vreau să atrag atenția asupra unui lucru și domnului Sîrbu, și tuturor
deputaților: potrivit legislației, nici un deputat nu poate să audieze alt deputat și
dumneavoastră știți prea bine acest lucru. Rog să vă țineți cu strictețe de buchea
legii.
Microfonul nr.2.
Domnul Artur Reșetnicov – Fracțiunea PCRM:
Mulțumesc.
Înainte de a înainta propunerea, domnule Președinte, noi, în contextul la ceea
ce a declarat și a solicitat deputatul Sîrbu, nu vrem să audiem sau să ascultăm
deputații, sensul este de a asculta patronii politici ai autorităților care trebuie să
îndeplinească legea, conform acordului politici de constituire a Alianței de
guvernare. Or, noi cunoaștem că fiecare partid, Partidul Democrat, Partidul Liberal
Democrat și Liberal, are domeniul pe care îl patronează. Asta-i concretizare.
Acum privitor la ordinea de zi, în contextul la ceea ce-a fost declarat de la
microfonul nr.3. Noi, în calitate de partid de opoziție – Partidul Comuniștilor,
solicităm, la discreția Alianței de guvernare, pentru joia viitoare sau pentru vinerea
viitoare, dar nu mai tîrziu, să fie organizate audieri parlamentare publice atît a
Procurorului General, cît și a altor autorități publice, care se află în subordinea
Parlamentului, sînt mai mult de zece la număr, și am menționat ieri și Serviciul de
Informații și Securitate, și Agenția Antimonopol, și Consiliul Audiovizualului, și
Agenția de Reglementare în Domeniul Energeticii și multe alte autorități, care, pe
parcursul a trei ani de zile, nu au prezentat raportul public, așa cum prevede
Regulamentul Parlamentului și alte acte normative, în baza cărora funcționează.
Noi înțelegem că deja e tîrziu, pentru că e prevăzut anual prezentarea acestor
rapoarte. Dar totuși insistăm, fără punerea la vot, să fie stabilită ziua de joia
viitoare sau vinerea viitoare, audierea autorităților publice.
Mulțumesc.
Domnul Marian Lupu:
Din nou o remarcă în conformitate cu legea. Cum vă închipuiți
dumneavoastră să fie stabilit fără exercițiul de vot pentru joia viitoare?
Stimați colegi,
Noi avem prevederi regulamentare și agenda se adoptă în strictă
conformitate cu acestea. Rog să nu fie depășit cadrul legal.
Microfonul nr.5.
Domnul Valeriu Munteanu – Fracțiunea PL:
Domnule Președinte,
Avînd în vedere că ieri s-a votat Hotărîrea nr.1845 privind crearea unei
Comisii de anchetă pentru examinarea situației arhivelor Comitetului Securității de
Stat al RSSM și avînd în vedere că Fracțiunea Partidului Comuniștilor are o
activitate intermitentă, o zi vine și o zi nu vine la Parlament, le solicităm să delege