în cazul incinerării. Vroiam să știu din informația pe care o posed, două luni și
ceva în urmă, cu titlu experimental, tot la Fabrica de Ciment „Lafarge” de la
Rezina au fost incinerate circa 5 tone de plastic. Vroiam să văd în temeiul cărei
legi și cu ce autorizație, cum s-a autorizat incinerarea la fabrica respectivă.
Mulțumesc mult.
Domnul Marian Lupu:
Microfonul nr.3.
Domnul Serghei Sîrbu:
Mulțumesc.
Domnule Președinte,
Eu, de asemenea, la începutul ședinței, am solicitat prezența ministrului
justiției și a Procurorului General, văd că nu sînt prezenți. În acest caz, dacă îmi
permiteți, eu deja la Ora întrebărilor voi adresa încă o dată aceste întrebări. Sper ca
Secretariatul să le transmită.
Pentru ministrul justiției. Eu aș vrea ca să se prezinte joia viitoare, la Ora
interpelărilor deja, cu informația referitor la situația din sistemul penitenciar.
Reiterez. La adresa noastră vin multe plîngeri de la angajați, foști angajați ai
Departamentului instituțiilor penitenciare, care se plîng de o situație gravă în
domeniu: frecventele încălcări ale regulamentului, multe situații de suicid al
condamnaților, maltratări ale condamnaților, fărădelegi ale înșiși angajatorilor,
persecuții din partea conducerii Departamentului față de alți angajați.
Este și cazul domnului Victor Cebanu, angajat al Departamentului, care este
persecutat și căruia i s-au intentat mai multe dosare penale. Pe acest caz aș vrea ca
ministrul justiției să dea explicații și pe acest caz, cazul domnului Victor Cebanu,
și, în general, să dea un raport asupra situației în sistemul penitenciar.
În acest sens, am și deja o întrebare și aștept răspuns în scris de la Procurorul
General. Iarăși să explice care au fost motivele intentării acelor 5 dosare penale
domnului Victor Cebanu, temeiurile și care este soarta acestora la acest moment.
Vă mulțumesc.
Domnul Marian Lupu:
Am înregistrat. Alte întrebări nu văd.
Stimați colegi, acei care au mai rămas în sală,
Vă doresc o seară bună în continuare!
Ședința de astăzi o declar închisă. Următoarea ședință va avea loc mîine, la
ora 10.00 dimineața.
O seară bună!
Ședința s-a încheiat la ora 20.28.
Stenograma a fost pregătită spre publicare
în Direcția generală documentare parlamentară
a Secretariatului Parlamentului.