Și, în felul acesta, comisia, examinînd proiectul de lege, propune
Parlamentului ca, pentru prima lectură, să fie susținut, iar în lectura a doua toate
propunerile, amendamentele, parvenite de la deputați și alte comisii de specialitate,
vor fi examinate cu multă atenție și vom veni cu un raport la această temă.
Domnul Marian Lupu:
Întrebări către comisie?
Microfonul nr.4.
Domnul Mihai Godea:
Mulțumesc, domnule Președinte.
Domnule Ioniță,
Proiectul este unul necesar și este un semnal bun către agenții economici că
se reduc … da, birocratizarea se reduce. Întrebarea mea: care sînt impedimentele
pentru a vota în două lecturi acest proiect de lege?
Domnul Veaceslav Ioniță:
Poftim?
Domnul Mihai Godea:
Care sînt problemele pentru a vota în două lecturi acest proiect de lege?
Domnul Veaceslav Ioniță:
Eu cred că noi, cel puțin, ar fi corect ca să examinăm posibilitatea. Noi acolo
vorbim despre înregistrare. Noi vrem acum, chiar a fost la noi o idee să vedem ce
facem cu întreprinderile care nu activează timp de un an de zile, care n-au activat
niciodată în perioada aceasta. Și mi s-a părut că este o posibilitate, o oportunitate
bună, ca, paralel cu această îmbunătățire la înregistrare, pentru lectura a doua să
vedem în ce măsură vom fi capabili să venim cu anumite propuneri legate de
încetarea activității. Că noi, la capitolul acesta, avem probleme în Moldova și acei
care cunosc …
Domnul Mihai Godea:
Este adevărat ceea ce spuneți. Foarte multe companii stau, pur și simplu, nu
activează.
Domnul Veaceslav Ioniță:
De 20 de ani.
Domnul Mihai Godea:
Exact. Dar se încadrează în conceptul proiectului?
Domnul Veaceslav Ioniță:
Eu cred că noi, pentru lectura a doua, vom depune eforturi ca să reușim să
îmbunătățim și acest aspect al problemei.