În reforma educației nu se mai poate continua așa ca în prezent. Se închid
școlile și grădinițile și prin asta se pretinde că se aduce mai multă calitate. Cred că
e timpul să examinăm un Cod al educației, să avem reglementări clare privind
politicile educaționale, manageriale și financiare în învățămînt. Lăsați în pace
istoria romănilor și studierea limbii romăne. Acestea nu sînt obiecte de negoț. E
vorba de esența noastră ca neam. Și nu politizați procesul instructiv-educativ prin
înrolarea masivă a managerilor din învățămîntul preuniversitar în rîndurile
partidelor aflate la guvernare. Au mai făcut-o și alții, dar au ajuns în opoziție.
Stimați colegi,
Sîntem martorii unui fenomen unic pe glob – veșnica reformă a justiției. Un
fel de ”perpetuum mobile”, în care încap legi, strategii și planuri de acțiuni în
domeniu, dar care nu produce nici un rezultat. Și asta pentru că nu avem investițiile
necesare care să aducă aceste rezultate. Stăm de ani de zile cu speranța că ne vor
ajuta străinii. Oare nu este clar că trebuie să investim banii proprii, ai țării, în
combaterea corupției, în reformele din justiție și organele de drept? Pentru că
numai așa ne va durea cu adevărat inima după ceea ce se întîmplă, numai așa vom
ști să prețuim orice leu alocat și vom putea să cerem socoteală pentru el.
În problema reformei sistemului politic, cred că trebuie să vă amintiți de
promisiunile și angajamentele electorale în ceea ce ține de alegerea directă a
Președintelui țării, instituirea unui sistem electoral mixt pentru responsabilizarea
deputaților și revizuirea mecanismelor finanțării politice prin asigurarea banilor
bugetari, prin transparență, control și răspundere adecvată în domeniul finanțării
partidelor politice și a campaniilor electorale.
Cît privește activitatea parlamentară, dacă respectăm alegătorii și ne
respectăm pe noi înșine, trebuie să intrăm în activitate parlamentară normală: să
avem un program legislativ complex și coerent; să avem un orar clar stabilit și
previzibil al ședințelor plenare; să respectăm termenele de examinare și dezbatere
a proiectelor de lege, indiferent dacă vin de la majoritate sau de la opoziția
parlamentară; să asigurăm control parlamentar eficient atît asupra puterii
executive, cît și în domeniile atribuite prin Constituție și lege; să ne asigurăm că
vom avea, în sfîrșit, un sediu al Parlamentului și că măcar legislatura următoare va
activa în condiții normale, nu de provizorat și ilegalitate, ca în momentul de față.
Și, în final, aș vrea să vă reamintesc angajamentele Alianței pentru Integrare
Europeană … (30 de secunde, domnule Președinte) față de Partidul Acțiunea
Democratică în procesul de alegere a șefului statului: garantarea neimpozitării
indirecte a remitențelor trimise de moldovenii de peste hotare; instituirea
Ministerului pentru Relațiile cu Diaspora și Reintegrarea Migranților; elaborarea
unui plan pentru demonopolizarea principalelor sfere economice și încurajarea a
noi investitori să intre pe piețele, monopolizate la moment; asigurarea
previzibilității politicilor fiscale, comerciale și vamale, și aprobarea politicilor
fiscale pe un termen de cel puțin trei ani; demilitarizarea Procuraturii Generale, a
Ministerului de Interne, a Centrului Anticorupție și a Serviciului de Informație și
Securitate; soluționarea diferendului transnistrean în condițiile păstrării
caracterului unitar al statului.