dezbate la cele mai înalte grade de tensiune. Și știm cum trăiește societatea
respectivă.
Întru-un Parlament de alianță există cu atît mai mult dezbaterea. Noi sîntem
un Parlament de alianță. Am văzut cum reacționează societatea noastră, fiindcă în
ultimele sondaje deja există tendința că electoratul nostru ar dori să aibă aici un
Parlament unipartid, unde, mă rog, nu există dezbateri, unde totul hotărăște un om,
așa cum s-a întîmplat în Parlament… în așa-numitele parlamente ale Uniunii
Sovietice și în Parlamentul care a existat și din '94 pînă în '98, dar și din 2001 pînă
în 2009.
Noi nu dorim asemenea Parlament. Asemenea parlamente doar generează
sărăcia, corupția și îmbogățirea unor clanuri. Noi ne certăm aici pentru interesul
cetățeanului. Și aș vrea să cred și pentru interesul național. Sîntem obligați să
facem acest lucru și am vrea ca presa să își corecteze discursul.
Și fac și un apel către editori, către redactori-șefi, către producători, dacă
este nevoie acum, colegii noștri care vin tineri în mass-media să fie reciclați, să fie
instruiți, să aibă o distincție în ceea ce înseamnă certuri și ceea ce înseamnă
dezbateri în Parlament.
Eu, pentru a aduce mai multă lumină în această idee, aș vrea jurnaliștilor
noștri să le recomand să citească astăzi în ”Jurnal de Chișinău” articolul foarte bun
al colegului meu Petru Bogatu, dar și articolul maestrului Constantin Tănase din
Cotidianul Național ”Timpul”. Cred că este o dezbatere, care deja este necesară în
societatea noastră, despre calitatea presei noastre.
Eu vă mulțumesc.
Domnul Vladimir Plahotniuc:
Vă mulțumesc și eu.
Stimați colegi,
Cu aceasta, declar ședința de astăzi închisă. Următoarea ședință va avea loc
joi, 24 mai.
Vă mulțumesc.
Ședința s-a încheiat la ora 13.27.
Stenograma a fost pregătită spre publicare
în Direcția documentare parlamentară
a Secretariatului Parlamentului.