Domnul Marian Lupu:
Și atunci?
Doamna Corina Fusu:
Atunci vreau să mă înscriu cu o declarație la sfîrșitul ședinței.
Mersi.
Domnul Marian Lupu:
Asta e altceva.
Microfonul nr.3.
Doamna Valentina Stratan – Fracțiunea PDM:
Mulțumesc, domnule Președinte.
Domnule Președinte,
Dacă îmi permiteți, vreau să vin cu o chemare, pentru că sîntem în preajma
frumoaselor și luminoaselor sărbători pascale, vreau să vin cu un îndemn și din
considerentul că, în această perioadă, vrem cu toții să fim mai buni, mai evlavioși,
vin cu un îndemn de a întinde o mînă de ajutor pentru acei mai triști ca noi, care
sînt copiii bolnavi de leucemie.
Pentru că, în data de 9 aprilie, la inițiativa unui grup de interpreți și artiști
din Republica Moldova, la Filarmonica Națională „Serghei Lunchevici”, se
organizează un concert de binefacere cu genericul „Ajută viața să învingă”.
De acea, eu vin cu un îndemn și pentru toți cetățenii Republicii Moldova: să
participe la acest concert de binefacere, să facă o donație din puținul pe care îl au.
Iar pentru stimații colegi deputați vreau să mă adresez cu rugămintea de a da
acceptul să doneze salariul pentru o zi întru susținerea acestor copii.
Mulțumesc.
Domnul Marian Lupu:
Da, sper că acest îndemn va fi auzit de către deputați.
Microfonul nr.4.
Domnul Chiril Lucinschi – Fracțiunea PLDM:
Vă mulțumesc, domnule Președinte.
Propun includerea în ordinea de zi a proiectului Hotărîrii Parlamentului
nr.94 din 15 ianuarie 2012 cu privire la instituirea Zilei Naționale a Culturii.
Domnul Marian Lupu:
Microfonul nr.5.
Domnul Vladimir Hotineanu – Fracțiunea PLDM:
Stimate domnule Președinte,
Vreau să mă expun către îndemnul doamnei deputat Valentina Stratan.
Susțin întru totul acest îndemn. Și, ca președinte al Comisiei protecție socială,
sănătate și familie, ca tată, bunel, vă îndemn pe toți deputații și, într-adevăr, pe toți