Domnul Marian Lupu:
Microfonul nr. 5.
Domnul Vladimir Saharneanu:
…auzit din cauza voastră nimic…
Mulțumesc pentru că m-ați ajutat…
Domnul Iurie Ceban:
Aș putea concretiza că, din punctul de vedere al legislației vamale, controlul
vamal începe la momentul trecerii frontierei vamale. În acest caz, la momentul
intrării în țară a autoturismelor cu persoanele nominalizate.
Respectiv, deci orice persoană este obligată să declare mărfurile. Codul
vamal prevede careva excepții. Acestea sînt prevăzute în articolul 193 și două
sute… 197 și 203, mă scuzați, din Codul vamal, prin care este scutit de controlul
vamal numai bagajul personal al Președintelui Republicii Moldova și al membrilor
familiei, care îl însoțesc, precum și agenții consulari și lucrătorii diplomatici străini
acreditați pe teritoriul Republicii Moldova și membrii familiilor acestora care nu
sînt cetățeni ai Republicii Moldova.
Deci, respectiv, facem o concluzie în baza normelor exprese că inclusiv
deputații, inclusiv orice persoană care trece frontiera este obligată să declare
mărfurile organului vamal.
Cu atît mai mult, nedeclararea acestora aduce la neachitarea drepturilor de
import în bugetul de stat al Republicii Moldova.
Sigur că noi acum sîntem în derularea acțiunilor operative, pentru a stabili
felul și cantitatea mărfii, în vederea elucidării tuturor circumstanțelor pe cazul
respectiv și întreprinderii măsurilor de rigoare
Domnul Vladimir Saharneanu:
Eu am înțeles. Dacă are cineva dintre colegi… Eu am înțeles.
Următorul pas al dumneavoastră, …face demersuri pentru a prezenta în
instanță, la procuratură, pentru a cerceta acest caz.
Domnul Iurie Ceban:
Da, cu siguranță.
Domnul Vladimir Saharneanu:
Sau l-ați prezentat deja?
Domnul Iurie Ceban:
Nu, nu, cu siguranță, fiindcă avem a respecta și Legea cu privire la statutul
deputatului, prin care, după ce vom stabili toate circumstanțele, se va lua decizia
respectivă, cu înaintarea și respectarea procedurii.
Deoarece știți foarte bine că persoana unui deputat în Parlamentul Republicii
Moldova, în conformitate cu legea, nu poate fi arestată, urmărită și, respectiv,