Stimați colegi,
Întrebări? Nu sînt.
Vă mulțumesc.
Stimați colegi,
Audiind această informație, în continuare vreau să menționez că, în
conformitate cu articolul 7 alineatul (2) din Legea cu privire la procedura de
alegere a Șefului Statului, candidatului la funcția de Președinte al Republicii
Moldova i se acordă dreptul de a adresa Parlamentului o alocuțiune și de a
răspunde la eventuale întrebări.
Înainte de a purcede la această parte a ședinței speciale de astăzi, vreau să
coordonăm aspectele procedurale. Pentru alocuțiunea candidatului urmează să fie
oferit un timp de pînă în 30 – 40 de minute maxim.
La capitolul „Întrebări” vin cu o propunere către mult stimata audiență.
Avînd în vedere faptul că domnul Timofti, în calitate de candidat la funcția de Șef
al Statului, a avut întrevederi și discuții complexe cu fracțiunile care l-au invitat la
asemenea întrevederi, în acest caz consider că toate întrebările, subiectele au fost
discutate, pozițiile au fost clarificate și nu mai urmează întrebări aici, în sala
plenului Parlamentului, dacă nu există altă opinie.
Și, pe final de undă, luări de cuvînt din partea reprezentanților grupurilor
politice parlamentare, deputați neafiliați. Eu propun ca aceste alocuțiuni să nu
depășească un timp de 5 minute. Și, între timp, toți doritorii, pentru a veni cu
asemenea alocuțiuni, rog să fie semnalat prin intermediul Secretariatului către
Prezidiu, ca să formăm lista necesară.
Acestea sînt procedurile pe care aș vrea să le propun și să le supun votului.
Cine este pentru a accepta aceste norme de procedură în cadrul dezbaterilor
ședinței de astăzi rog să voteze.
Majoritatea.
Vă mulțumesc.
Normele de procedură sînt aprobate.
În acest context, permiteți-mi să-l invit la tribuna centrală pe domnul Nicolae
Timofti, candidatul pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova.
Vă rog.
Domnul Nicolae Timofti – candidat pentru funcția de Președinte al
Republicii Moldova:
Stimate domnule Președinte,
Stimați deputați,
Onorată asistență,
Pentru mine este o mare onoare să mă aflu astăzi în fața dumneavoastră în
calitate de candidat pentru funcția de Președinție și să vă vorbesc despre modul în
care văd eu lucrurile din țara noastră și evoluția lor în continuare. Din start, aș vrea
să recunosc că eu nu mă pricep atît de bine la politică, niciodată nu am făcut
politică și nu cred că o voi face nici în viitor.
De aceea, discursul meu nu va fi unul politic, ci mai degrabă cetățenesc. Ca
cetățean al Republicii Moldova, mă doare faptul că țara mea nu are un Președinte