Domnul Victor Popa:
Domnule Președinte,
Stimați colegi,
Onorată asistență,
Comisia juridică, numiri și imunități în ședință, a examinat amendamentele,
care au venit la proiectul de lege, și a acceptat, cu vot unanim, următoarele.
La punctul 2, articolul 3 în final se completează cu următoarea propoziție:
Lipsa reprezentantului Ministerului Justiției și, după caz, a Băncii Naționale a
Moldovei, legal citați, nu împiedică examinarea cauzei.
Se propune completarea articolului 4 cu un punct nou, care va prevedea
substituirea cuvîntului „irevocabil” prin cuvîntul „definitiv”.
Alineatul (2) din punctul 3 al articolului 4… al articolului 5 din proiect se
propune în următoarea redacție: colegiul disciplinar se constituie prin ordinul
ministrului justiției pe un termen de 4 ani.
Colegiul este format din 9 persoane: 3 executori judecătorești, desemnați de
Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești; 3 reprezentanți, desemnați de
Ministerul Justiției; un judecător, desemnat de Consiliul Superior al Magistraturii;
un reprezentant al mediului academic din domeniul dreptului și un reprezentant al
societății civile.
Reprezentantul din mediul academic și al societății civile sînt selectați prin
concurs, organizat de Ministerul Justiției.
Alineatele (1) și (2) ale articolului 4 se substituie printr-un singur alineat în
următoarea redacție: în termen de 45 de zile de la intrarea în vigoare a legii,
Ministerul Justiției va asigura reorganizarea Colegiului disciplinar în conformitate
cu prevederile prezentei legi.
Și sînt unele redactări, momente tehnice, cum ar fi la articolul 40: „Uniunea
Națională a Executorilor Judecătorești asigură organizarea activității Comisiei de
Licențiere” și punct. Deci de aici se exclude „Colegiul disciplinar”.
Acestea sînt toate amendamentele acceptate de către comisie.
Celelalte amendamente autorii și le-au retras, deci nu au mai fost examinate.
În așa fel, proiectul se propune Parlamentului pentru examinarea și
adoptarea în lectura a doua.
Vă mulțumesc.
Domnul Marian Lupu:
Întrebări? Nu sînt.
Domnule președinte al comisiei,
Vă mulțumesc.
Stimați colegi,
Nu, întîi de toate, consult fracțiunile parlamentare, dacă toată lumea este de
acord pentru a purcede la lectura a doua.
Obiecții sînt? Toți de acord.
În condițiile raportului prezentat al comisiei de profil, supun votului
adoptarea în a doua lectură a proiectului de Lege nr. 2850. Cine este pentru rog să
voteze.