Domnul Marian Lupu:
Stimaţi colegi,
O clipă. Eu gîndesc că trebuie acum să supunem votului, fiindcă,
regulamentar, sînt obligat să o fac. Poziţia autorului este clară. Eu am să îl rog pe
domnul Ghileţchi încă o dată să specifice, ca să nu greşesc eu, pentru stenogramă.
Fiindcă s-ar putea ca rezultatul acestui vot ori să ne demonstreze că discuţia
continuă, ori că discuţia încetează. În funcţie de rezultatul votului.
Articulaţi, vă rog, domnule Ghileţchi, concret pentru stenogramă în ce
constă amendamentul dumneavoastră. Ce se exclude?
Microfonul nr. 4.
Domnul Valeriu Ghileţchi:
Deci amendamentul meu constă în următoarele. Se propune să fie excluse
din acest proiect de lege articolul I, aliniatele (3) şi (4), aşa cum ele sînt enumerate
aici, şi articolul II alineatul 1.
Deci propun să excludem 3 articole din acest proiect de lege, primele 3. Să
rămînă doar ultimele 2 alineate. Deci e simplu de tot.
Domnul Victor Popa:
Deci, domnule Preşedinte,
În cazul de faţă, noi, ca autori, ne retragem proiectul. Şi domnul Ghileţchi
să-şi asume responsabilitatea şi explicaţia faţă de alegători, pentru că rămas în
vigoare plata muncii remunerată, în cazul în care, da, da, nu daţi din mînă, aşa este.
Domnul Marian Lupu:
Stimate coleg. …
Domnul Victor Popa:
Fiindcă dumneavoastră propuneţi 2/3 din proiect să fie excluse.
Domnul Marian Lupu:
Domnule Preşedinte,
Stimaţi colegi,
Eu vă rog, să nu reacţionăm emotiv. Deci există nişte norme.
Domnul Victor Popa:
Domnule Preşedinte...
Domnul Marian Lupu:
Eu vă înţeleg ca autor pe dumneavoastră. Eu vă înţeleg. Dumneavoastră nu
vă imaginaţi cum aş vrea şi ce aş vrea eu să spun de la microfonul acesta, însă n-o
fac.
Domnul Victor Popa:
(Nedesluşit) Deci aveţi o mare victorie…