Dat fiind gravitatea cazului, eu solicit Parlamentului constituirea unei
comisii speciale de anchetă, în acest caz, pentru a vedea, pînă la urmă, totuşi cine a
fost organizatorul şi cine a fost cîştigătorul, de fapt, din acest caz ruşinos.
Trebuie să ne interesăm cui prodest, cui îi este interesant. Şi cine a vrut să
manipuleze acest caz, pentru a extrage dividende personale în dezavantajul general
al Republicii Moldova. Şi am văzut încă o dată că toate problemele Republicii
Moldova vin iarăşi din zona justiţiei, care, precum am constatat, este putredă, dar
putrede sînt şi alte instituţii ale statului.
Acum vreau să fac un apel către deputaţii din Alianţă. Oameni buni, nu
trebuie să împărţim miniştrii în ai noştri şi nu ai noştri. Noi ne-am asumat o
guvernare, iar dacă ne apărăm miniştrii sau instituţiile pe care le patronăm, atunci
noi aducem un deserviciu Republicii Moldova.
Trebuie să ne asumăm responsabilitatea şi să recunoaştem acolo unde am
greşit. Trebuie să mergem la capăt să aflăm care este adevărul şi în dosarul în care
acum se află Baghirov, şi în dosarul 7 aprilie, fiindcă acum, cu aceste evenimente,
s-a aruncat o cuvă grea de beton peste cazul 7 aprilie, fiindcă toate iţele se vor
învîrti şi se vor încîlci în jurul acestui caz şi nu vom afla nimic.
Noi vom insista ca Partidul Liberal, ca Fracţiunea Partidului Liberal… ca
adevărul să se afle şi în cazul Baghirov, şi în cazul 7 aprilie.
Şi o scurtă declaraţie în legătură cu un atac care a avut loc cu o săptămînă şi
ceva înainte asupra jurnalistului Petru Bogatu, actualmente preşedinte al Uniunii
Jurnaliştilor din Moldova. A fost atacat în plină stradă, pe strada Puşkin, la staţia
de troleibuze, lovit din spate şi i s-a provocat comoţie. Nu a văzut cine şi nu a
declarat la poliţie acest caz.
Eu îmi cer iertare de la Petru pentru că nu am convenit că voi face acest
demers. Dar mi se pare extrem de grav. Extrem de grav, fiindcă Petru a fost ales
din mulţime şi atacat punctual, fără să-i se provoace careva atacuri la celelalte
integrităţi fizice, adică n-a fost furat, n-a fost prădat. A fost un atac la integritatea
fizică, la integritatea, la viaţa lui.
Şi solicit iarăşi, poate poliţia investighează acest caz căci mă tem că ele vor
fi de acum înainte şi mai prezente. Mă tem de acest fapt, de acea cred că jurnaliştii
trebuie apăraţi.
Încă o mică precizare. Aş vrea să spun că presa, în aceste zile, s-a discurcat
cu mult mai bine decît instituţiile statului şi bravo, fiindcă, de la momentul în care
Baghirov a fost eliberat din sala de judecată, presa a spus că îi este gătit drumul
spre Moscova. Şi măcar, citînd ziarele, instituţiile noastre de forţă, care sînt
responsabile, ar fi putut să fie mult mai atente.
Din acest considerent, eu trag concluzia că lucrul, inactivitatea, crasă de care
au dat dovadă instituţiile statului a fost făcută la comanda cuiva, sub presiunea a
ceva şi s-a făcut în dezavantajul Republicii Moldova. Aici întreaga Republică
Moldova pierde nu un partid sau altul, fiindcă am văzut astăzi anumite presiuni
care s-au făcut asupra mea. Nu mă refer la comunişti. Ei, noi le ştim care este
misiunea lor alături de gruparea Smirnov, ei aici, la Chişinău au aceeaşi misiune.