ședințele Biroului permanent. Cred că într-un format de la 3 pînă la 5 persoane ar fi
să fie suficient.
Mizez pe înțelegerea și responsabilitatea noastră.
Declarație a rămas. Vă rog, microfonul nr.3.
Doamna Inna Șupac – Fracțiunea PCRM:
Totuși noi insistăm, avînd în vedere că domnul ministru al educației Mihai
Șleahtițchi astăzi…
Domnul Marian Lupu:
Se mișcă pe…
Doamna Inna Șupac:
Toată ziua totuși a frecventat o conferință, ci nu ședința Parlamentului, noi
facem din partea fracțiunii o interpelare ca, în următoarea zi de joi, domnul
ministru al educației Șleahtițchi să nu-și planifice nimic și să vină cu o informație
amplă cu privire la procesul de optimizare.
Domnul Marian Lupu:
S-a înregistrat.
Doamna Inna Șupac:
Da, mulțumesc.
Domnul Marian Lupu:
Pentru declarație, domnul Butmalai. Vă rog.
Domnul Ion Butmalai:
Onorat Parlament,
Stimați colegi,
Domnilor și doamnelor,
Onorați reprezentanți ai presei,
Astăzi, Parlamentul Republicii Moldova, după cum știți, a început sesiunea
de toamnă. Este un lucru important și vreau să menționez faptul că în luările de
cuvînt ale liderilor fracțiunilor parlamentare au fost trasate un șir de măsuri
necesare pentru ca Parlamentul Republicii Moldova să activeze mai prodigios.
La rîndul meu, vreau să vă declar că nu este o declarație din numele
partidului, nu este o declarație din numele fracțiunii, este o declarație personală, a
mea și în viziunea mea personală vreau să vă menționez faptul că, la momentul
actual și pe perioada de activitate a ultimilor 2 ani, Parlamentul Republicii
Moldova a activat în condițiile legii.
Însă sînt multe cerințe pe care la momentul actual, eu personal le văd și aș
sugera conducerii Parlamentului ideea ca deputații, aleșii poporului să activeze
normal în ședințele în plen și în activitatea prodigioasă este necesar de a înlătura
multe neajunsuri și unele din ele este întrebarea pe care eu am ridicat-o astăzi și, cu