balivernele experților și politologilor despre cum este mai bine să ocolim
Constituția sau s-o descriem din nou pe placul cuiva. Mă rog, așa se vrea.
Un alt domeniu prioritar este reglementarea activității legislative din punct
de vedere organizatoric. Ceea ce se întîmplă în ultimii 2 ani nu se poate numi decît
acest haos. Spuneți-mi, vă rog, unde este planul de activitate legislativă? 2 ani noi
am activat fără un plan bine determinat de activitate legislativă. Cel puțin, măcar
pe o perioadă scurtă.
Cum se întocmește ordinea de zi a ședințelor comisiilor permanente și a
plenului Parlamentului? De cîte ori se propun unele proiecte de lege, toate sînt
respinse. Cum se introduc subiectele pe ordinea de zi? Cunoaștem foarte bine.
Chiar și ordinea de zi, ce vom examina-o acum, la începutul acestei sesiuni, este
foarte vagă și nu prevede examinarea proiectelor de importanță vitală, care să iasă
din situația social-politică, social-economică, la moment care este situația. Evident
că trebuie să punem capăt acestei dezordini.
Pînă la ora actuală nu sînt puse spre examinare inițiativele legislative ale
deputaților Partidului Comuniștilor, în timp ce toate inițiativele deputaților altor
fracțiuni se examinează în termene restrînse. Iar uneori, noi cunoaștem și astfel de
cazuri, în timp de 2–3 ore înainte de ședința în plen ele se pun în discuție și vedem
care sînt consecințele acestor proiecte de lege, fiindcă toate noi le simțim cu toții.
Noi înțelegem că noi sîntem pentru dumneavoastră rivali în lupta politică,
dar, totuși, trebuie să existe careva limite de rivalitate, măcar o doză minimă de
respect. Orice proiect de lege, indiferent de către cine a fost elaborat, în cazul în
care este oportun și în folosul societății trebuie examinat fără întîrziere. Anume
bunăstarea poporului este scopul prezenții noastre în Parlament.
De aceea, Fracțiunea Partidului Comuniștilor insistă asupra examinării
minuțioase și în termene restrînse a tuturor celor inițiative înaintate de către
deputații Partidului Comuniștilor.
Stimați deputați,
Fracțiunea Partidului Comuniștilor din Republica Moldova cheamă tot
corpul de deputați spre o conlucrare întru binele poporului și declarăm deschis că
sîntem pe orice punct de vedere, se are în vedere orice inițiativă și proiect care este
notoriu pentru țara noastră, să le susținem.
Noi trebuie să justificăm votul acordat de către alegătorii noștri.
Vă mulțumesc pentru atenție. (Aplauze.)
Domnul Marian Lupu:
Îl invit la tribuna centrală pe domnul Valeriu Streleț, președintele Fracțiunii
parlamentare a Partidului Liberal Democrat.
Domnul Valeriu Streleț – președintele Fracțiunii parlamentare a
Partidului Liberal Democrat:
Stimate domnule Președinte al Parlamentului,
Stimați deputați,
Doamnelor, domnilor,
Onorată asistență.