Dat fiind faptul că acest echipament este unul foarte performant și va fi
conectat inclusiv la sistemul de urgență 112, aceasta va permite video
monitorizarea ordinii publice și anume camere de luat vederi cu unghi larg, nu doar
în stradă, dar și în zonele adiacente, plus zonele de aglomerație a oamenilor, cum
ar fi intersecții și altele. Deci acest sistem va permite de a depista și lansa automat
o alarmă în caz dacă concentrarea de oameni va fi mai mare decît un flux
gestionabil în mod normal și dacă este un comportament inadecvat sau violent. Și
aceasta va permite o reacție rapidă și promptă a organelor de forță.
Suplimentar, prin Hotărîrea Guvernului din 22 iunie 2010, au fost alocate
mijloace financiare în sumă de 2,2 milioane lei pentru reparația capitală a
izolatoarelor de detenție provizorie din cadrul comisariatelor de poliție ale
Ministerului Afacerilor Interne, care vor fi aduse la standardele europene.
În ceea ce privește mărimea sumelor alocate pentru dotarea organelor de
forță cu mijloace speciale, deci potrivit Legii cu privire la secretul de stat, aceasta
este una atribuită la secretul de stat și poate fi transmisă în ordinea prevăzută de
lege deputaților Parlamentului, pentru a asigura păstrarea secretului de stat.
O altă sarcină care a fost pusă în fața Guvernului era să asigure pregătirea
necesară a organelor de forță pentru gestionarea adecvată a situațiilor de criză. La
acest moment, s-a referit, în mod special, ministrul de interne, astfel încît nu mă
voi repeta la aceste acțiuni. Doar voi menționa că au fost întreprinse multe acțiuni
atît de natură instituțională, organizatorică, administrativă, cît și de instruire.
Altă sarcină pusă în fața Guvernului ține de implementarea recomandărilor
SPT și a recomandărilor făcute de Tomas Hamber și la acest compartiment s-au
referit atît ministrul de interne, cît și Procurorul General al Republicii Moldova.
Mă voi referi pe scurt doar la activitățile ce țin nemijlocit de către
ministerul… scuzați, de către Guvern și anume recomandările ce țin de fortificarea
instituției avocaților parlamentari.
Guvernul Republicii Moldova a inițiat elaborarea reglementărilor de
completare și modificare a legislației cu privire la ombuțmani sau la avocații
parlamentari, astfel încît să transforme această instituție în una cu adevărat
independentă, care să corespundă principiilor de la Paris referitor la astfel de…
care se cer de la astfel de instituții și, în mod special, referitor la mecanismul
național de prevenire a torturii în conformitate cu Convenția OPCAT.
La moment, există două proiecte de lege de alternativă. În curînd, Ministerul
Justiției va lansa discuțiile publice pe marginea acestor proiecte și sperăm în curînd
să fie puse pe masa onoratului Parlament, pentru a fi aprobate.
Și, un ultim punct, ce ține de acțiunile care urmează să fie întreprinse de
Guvern, tot în contextul recomandărilor SPT, ține de transferul izolatoarelor de
anchetă din competența Ministerului de Interne în competența Ministerului
Justiției.
De la început, trebuie să menționez că aceasta preocupă Guvernul și în
Planul de activitate al Guvernului acțiunea urmează a fi realizată pînă la sfîrșitul
anului 2014.