Şedinţa începe la ora 10.00.
Lucrările sînt prezidate de domnul Marian Lupu, Președintele Parlamentului, asistat de domnul Vladimir Plahotniuc, prim-vicepreședinte al Parlamentului, și de doamna Liliana Palihovici, vicepreședinte al Parlamentului.
Domnul Marian Lupu:
Rog Secretariatul să anunțe prezența.
Domnul Maxim Ganaciuc – director general adjunct al Aparatului Parlamentului:
Doamnelor și domnilor deputați,
Bună dimineața.
Vă anunț că la lucrările ședinței de astăzi a Parlamentului, din totalul celor 101 de deputați, și-au înregistrat prezența 96 de deputați. Nu s-au înregistrat deputații: Serghei Sîrbu, Oxana Domenti, Anatolie Șalaru – în delegație, Mihail Șleahtițchi.
Domnul Marian Lupu:
Mulțumesc.
Stimați colegi,
Ședința este deliberativă. Rog să onorăm Drapelul de Stat. (Se onorează Drapelul de Stat al Republicii Moldova.)
Mulțumesc.
Stimați colegi,
Examinăm subiectele incluse pe ordinea de zi care a fost adoptată ieri, inclusiv ținînd cont de faptul că două dintre subiectele incluse pe agenda plenului Parlamentului ieri au fost transferate pentru ziua de azi. În special, mă refer aici la proiectele de hotărîre a Parlamentului nr.331 și nr.332, în legătură cu desemnarea și confirmarea componenței nominale a Comisiei Electorale Centrale. Vom începe anume cu aceste două subiecte.
Anunț proiectul de Hotărîre privind desemnarea unor membri ai Comisiei Electorale Centrale. Proiectul nr.331. Rog comisia.
Domnul Victor Popa – Fracțiunea PL:
Doamnelor și domnilor deputați,
Bună dimineața.
Îmi permiteți să vă aduc la cunoștință raportul Comisiei juridice, numiri și imunități, care a examinat candidaturile desemnate de fracțiunile parlamentare pentru a fi incluse în componența nominală a Comisiei Electorale Centrale și menționez următoarele.
Ca informație, vreau să vă aduc la cunoștință că, conform articolului 16 alineatul (2) din Codul electoral, Comisia Electorală Centrală este constituită din 9 membri: 1 – desemnat de către Președintele Republicii Moldova. Decretul Președintelui există, este desemnat domnul Volentir Andrei. Ceilalți 8 membri sînt