Domnul Marian Lupu:
Domnule Ciocan,
Vă rog, la microfon.
Da, vă rog.
Domnul Grigore Petrenco:
Domnule Ciocan,
Cum să înțelegem înaintarea dumneavoastră în calitate de membru al Comisiei Electorale Centrale de data aceasta din partea Partidului Liberal Democrat din Moldova?
Cum, apropo, apreciați comportamentul și votarea multiplă a domnului Știrbate Petru, membru și deputatul din partea Partidului Liberal Democrat din Moldova, la ultimele alegeri parlamentare? Și ce aveți de gînd să întreprindeți ca deputații PLDM, care vă propun la această funcție, să nu voteze dublu sau triplu pe viitor?
Domnul Marian Lupu:
Microfonul nr.1.
Domnul Iurie Ciocan – candidat pentru funcția de membru al Comisiei Electorale Centrale:
Conform Codului electoral, partidele nominalizează candidaturile, ceea ce nu înseamnă că ele își extind cumva influența politică asupra persoanelor înaintate, așa cum a fost și anterior. Deci propunerea, care a parvenit, a fost una acceptabilă pentru mine. Unul din motive a fost că a fost, practic, unica propunere. Unul la mînă.
Doi la mînă. Tot ce ține de episodul anunțat de dumneavoastră de unul dintre deputații din Parlamentul Republicii Moldova de legislatura a XIX-a ține nemijlocit de competența instanțelor de anchetă, cum știți bine.
Deci noi am întreprins, în componența anterioară, toate măsurile necesare pentru securizarea votării și cu acest prilej vă asigur că vom continua această activitate și în continuare, inclusiv prin implementarea sistemelor electronice de control asupra neadmiterii multiplei votări.
Domnul Grigore Petrenco:
Da dumneavoastră personal cum apreciați faptul că domnul Știrbate, fiind candidat în deputați din partea PLDM, a votat de două ori?
Domnul Iurie Ciocan:
Eu nu am ajuns în posesia unor date confirmate de către un organ abilitat. Deci noi am examinat listele electorale din două birouri electorale, unde, într-adevăr, această persoană era înscrisă. Aceste materiale au fost îndreptate organelor competente, care urmează să se expună. Eu nu am nici calitatea de procuror și, cu atît mai mult, de judecător.