înregistrat deputații: Jantuan Stella, Voronin Vladimir – din motive de sănătate;
Abramciuc Veronica, Botnariuc Tatiana, Ghimpu Mihai.
Domnul Igor Corman:
Mulțumesc.
Ședința este deliberativă. Vă rog să onorăm Drapelul Țării. (Se onorează
Drapelul de Stat al Republicii Moldova.)
Vă mulțumesc.
Stimați colegi,
Ordinea de zi pentru ședința de astăzi o avem și propun să purcedem la
examinarea agendei. Avem cîteva proiecte care urmează să le supunem votului,
ceea ce voi și face. În primul rînd, în baza raportului comisiei, voi supune votului
adoptarea în a doua lectură a proiectului cu nr.469. Cine este pentru rog să voteze.
Rog numărătorii să anunțe rezultatele.
Conform ordinii de zi, stimați colegi, proiectul cu nr.469. Deci el a fost
discutat ieri, propunerea comisiei a fost să fie adoptat în a doua lectură. Am suspus
votului și am rugat numărătorii să anunțe rezultatele.
Domnul Sergiu Stati:
Domnule Președinte,
Sînteți foarte enigmatic astăzi chiar de dimineață. Deci bună ziua și hai să
votăm. Lasă să vină președintele comisiei să prezinte încă o dată ce are de
prezentat.
Domnul Igor Corman:
Domnule Stati,
Enigmatici sînteți dumneavoastră că nu ați observat că sîntem în ziua de
vineri, avem o agendă aprobată și, așa cum se cuvine unor deputați muncitori,
imediat ne-am apucat de muncă.
Numărătorii,
Rezultatele vă rog.
N u m ă r ă t o r i i:
Sectorul nr.2 – 25.
Sectorul nr.3 – 29.
Domnul Igor Corman:
Sectorul nr.1?
N u m ă r ă t o r i i:
Zero.
Domnul Igor Corman:
Cu 54 de voturi, proiectul de Lege cu nr.469 a fost adoptat în a doua lectură.