10. Dezbaterea și aprobarea în primă lectură a proiectului de Lege nr.118 din
21 martie 2014 pentru modificarea articolului 10 din Legea nr.499-XIV din
14 iulie 1999 privind alocațiile sociale de stat pentru unele categorii de cetățeni.
11. Dezbaterea, aprobarea în primă lectură și adoptarea în lectura a doua a
proiectului de Lege nr.268 din 4 iulie 2014 privind importul unor dispozitive
medicale.
Ședința începe la ora 10.07.
Lucrările sînt prezidate de domnul Igor Corman, Președintele
Parlamentului, asistat de doamna Liliana Palihovici și de domnul Oleg Bodrug,
vicepreședinți ai Parlamentului.
Domnul Igor Corman:
Bună dimineața, stimați colegi.
Vă rog să vă ocupați locurile.
Rog toți colegii să își ocupe locurile.
Încă o invitație specială pentru acei care nu m-au auzit.
Mulțumesc.
Secretariatul,
Vă rog să anunțați prezența.
Domnul Maxim Ganaciuc – șeful Direcției generale documentare
parlamentară a Secretariatului Parlamentului:
Doamnelor și domnilor deputați,
Bună dimineața.
Vă anunț că la lucrările ședinței de astăzi a plenului Parlamentului, din
totalul celor 101 de deputați, și-au înregistrat prezența 91 de deputați. Nu s-au
înregistrat deputații: Ciobanu Maria, Vieru Boris – din motive de sănătate,
Bolboceanu Iurie, Candu Andrian, Lupu Marian, Mironic Alla, Mîndru Victor,
Petkov Alexandr, Vitiuc Vladimir, Voronin Vladimir – la cerere.
Domnul Igor Corman:
Ședința este deliberativă. Vă rog să onorăm Drapelul de Stat al Republicii
Moldova. (Se onorează Drapelul de Stat al Republicii Moldova.)
Vă mulțumesc.
Stimați colegi,
Înainte de a trece la examinarea ordinii de zi, succint cîteva anunțuri. În
primul rînd, vreau să vă informez că am primit o scrisoare din partea domnului
Director general al Institutului Mamei și Copilului Ștefan Gațcan, care ne face
invitație de a ne alătura acțiunii inițiate de echipa de medici de la această instituție
privind modernizarea maternității. Apelul medicilor se referă la susținerea
Campaniei sociale „Renaște Moldova”, al cărei obiectiv este colectarea sumei
necesare pentru modernizarea acestui spital.