22. Dezbaterea și aprobarea în primă lectuară a proiectului de Lege nr.296
din 17 iulie 2014 pentru ratificarea Acordului de finanțare dintre Republica
Moldova și Asociația Internațională pentru Dezvoltare în vederea realizării
Proiectului de ameliorare a competitivității II (PAC II).
23. Dezbaterea și aprobarea în primă lectură a proiectului de Lege nr.297 din
17 iulie 2014 pentru ratificarea Acordului de credit dintre Republica Moldova și
Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare în vederea realizării
Proiectului de ameliorare a competitivității II (PAC II).
24. Anunțarea unei pauze în cadrul ședinței din 18 iulie 2014.
Ședința începe la ora 10.13.
Lucrările sînt prezidate de domnul Igor Corman, Președintele
Parlamentului, asistat de doamna Liliana Palihovici și de domnii Serghei Sîrbu și
Oleg Bodrug, vicepreședinți ai Parlamentului.
Domnul Igor Corman:
Bună dimineața, stimați colegi.
Vă rog să vă ocupați locurile.
Domnul Ganaciuc,
Vreau să anunțați prezența în sală.
Domnul Maxim Ganaciuc – șeful Direcției generale documentare
parlamentară a Secretariatului Parlamentului:
Doamnelor și domnilor deputați,
Bună dimineața.
Vă anunț că la lucrările ședinței de astăzi a Parlamentului, din totalul celor
101 de deputați, și-au înregistrat prezența 99 de deputați. Nu s-au înregistrat
deputații: Ciobanu Maria și Vieru Boris – din motive de sînătate.
Domnul Igor Corman:
Ședința este deliberativă. Vă rog să onorăm Drapelul Țării. (Se onorează
Drapelul de Stat al Republicii Moldova.)
Vă mulțumesc.
Stimați colegi,
Vă aduc la cunoștință că astăzi își sărbătoresc ziua de naștere colegii noștri
Vasili Șova și Vladimir Vitiuc. (Aplauze.) Să le dorim „La Mulți Ani!” multă
sănătate și succese în activitate.
Domnul Ghilețchi.
Domnul Valeriu Ghilețchi:
Mulțumesc.
Stimate domnule Președinte al Parlamentului,