Domnul Eduard Smirnov:
Bună ziua, stimați deputați.
Începem ședința.
Rog Secretariatul, să anunțe prezența deputaților în sală.
Domnul Maxim Ganaciuc – șeful Direcției generale documentare
parlamentară a Secretariatului Parlamentului:
Doamnelor și domnilor deputați,
Bună ziua.
Vă anunț că la ședința Parlamentului, din totalul celor 101 de deputați, și-au
înregistrat prezența 97 de deputați. Nu s-au înregistrat deputații: Vlah Irina, Tomai
Ion, Ceban Ion – cerere, Dodon Igor – cerere.
Domnul Eduard Smirnov:
Mulțumesc.
Stimați colegi,
Constat ședința de astăzi deliberativă. Rog să onorăm Drapelul de Stat al
Republicii Moldova. (Se onorează Drapelul de Stat al Republicii Moldova.)
Mulțumesc.
Cuvînt i se oferă domnului Filat.
Domnul Vladimir Filat:
Stimate domnule Președinte al ședinței,
Stimați colegi deputați,
Onorată asistență,
Vreau să spun că Partidul Liberal Democrat din Moldova împreună cu
Partidul Democrat din Moldova au convenit să-și asume responsabilitatea
guvernării în țara noastră. În acest sens, detalii vizavi de acest acord vor fi oferite
în foarte scurt timp. Și chemăm ca astăzi toate fracțiunile parlamentare să participe
la exercițiul de vot pentru a alege conducerea Parlamentului și, imediat după acest
exercițiu, să purcedem la investirea unui Guvern, pentru ca țara noastră să aibă
administrație funcțională. Iar problemele, despre care se vorbește cu atîta insistență
în Parlamentul Republicii Moldova, cu care se confruntă oamenii, să-și găsească și
rezolvare.
Domnul Eduard Smirnov:
Vă mulțumesc.
Domnilor deputați,
Se ia act de informația domnului Filat.
Stimați deputați,
La ședința de ieri am format Comisia pentru alegerea Președintelui
Parlamentului. Astăzi, în temeiul articolului … Scuzați.
Domnul Lupu.