cererile de demisie din funcția de deputat în diferite perioade de timp, în favoarea
funcțiilor care le-au exercitat anterior.
Totodată, aceștia n-au indicat din ce dată pretind demisia, din momentul
depunerii cererii de demisie, din data de 9 ianuarie 2015 sau din data la care va fi
adoptată hotărîrea Parlamentului. Din contra noi constatăm că aceștia n-au
demisionat nici dintr-o funcție pînă astăzi ori demisia nu se echivalează cu
depunerea cererii de demisie, ci cu întreruperea de facto a relațiilor de muncă.
De altfel, soluționarea acestei chestiuni este mai mult decît esențială în
condițiile speței pentru următoarele: în primul rînd, în dependență de momentul
demisiei se vor calcula plățile salariale și, în al doilea rînd, în dependență de
momentul demisiei se va stabili corectitudinea acțiunilor deputaților vizați pe
hotărîrea Parlamentului, în ceea ce privește soluționarea incompatibilității legale și
legalitatea actelor și acțiunilor întreprinse de către aceștia în funcțiile pe care le
exercită după data de 9 ianuarie 2015.
De altfel, prin legile specificate anterior menționate specifice domeniului lor
de activitate se prevăd niște sancțiuni deosebit de dure pentru nesoluționarea în
termen a situației de incompatibilitate, situației care în speță este una vădită, odată
ce deputații vizați de proiect nu au încetat raporturile de muncă nici de iure, nici de
facto, nici la locul de bază, nici în Parlament, exercitînd concomitent două funcții
contrar legii. Excepție aici făcînd domnul Tomai care, după prima ședință a
Parlamentului, mai departe n-a participat la nici una din ele.
Notez că domnii deputați vizați în proiect nu se pot prevala de articolul 5
alineatul (2) din Legea despre statutul deputatului, deoarece ei au depus cererea de
demisie. Problema e că ei nu au pus în aplicare cererile lor de demisie începînd cu
data de 9 ianuarie prin întreruperea activității parlamentare, admițînd
incompatibilitatea de funcții contrar legii, respectiv comițînd un abuz de drept. Și
aici, iarăși, mă refer la propunerea alternativă care a fost propusă, inclusiv în cadrul
ședințelor Comisiei juridice, numiri și imunități. Noi propunem la articolul 2 din
prezenta hotărîre a declara mandatul deputaților vizați în această hotărîre, începînd
cu data de 9 ianuarie 2015.
Mulțumim.
Și solicit această propunere să fie supusă votului.
Domnul Andrian Candu:
Vă mulțumesc frumos.
Se va supune votului propunerea. (Aplauze.)
Se supune votului proiectul de Hotărîre nr.22 din 3 februarie 2015 privind
demisia unor deputați în Parlament. Cine este pentru vă rog frumos să votați. Vom
avea și nevoie de numărători.
Sectorul nr.1?
N u m ă r ă t o r i i:
Sectorul nr.1 – 2.
Sectorul nr.2 …