De aceea, fără a face… fără declarații tari, am încercat să ajutăm la
soluționarea problemei și în acest caz. Cu părere de rău, reacția a fost una inversă.
Cred că dumneavoastră ați avut posibilitatea să vedeți acele materiale sau
acele comentarii ale dumnealui.
Și aici doar vreau să zic, conform Legii privind Drapelul de Stat al
Republicii Moldova și, în special, aceasta o spun pentru domnul Primar General de
Chișinău, deci Drapelul de Stat reprezintă o pînză dreptunghiulară, cu proporția
dintre înălțimea și lungimea pînzei de 1:2, tripartită vertical egal, începînd de la
lance în culorile albastru, galben și roșu, și avînd în mijlocul cîmpului galben
imaginea Stemei de Stat a Republicii Moldova, a cărei lățime constituie 1/5 din
lungimea drapelului.
Deci tipărită vertical egal, pentru domnul Chirtoacă, și nu în lungimea
pînzei, așa cum au realizat ei imaginea Drapelului de Stat, acel care a fost amplasat
sau arborat în Arcul de Triumf.
Și, respectiv, Stema de Stat. Articolul 2 alineatul (7) prevede expres:
”Drapelul de Stat și imaginea acestuia, indiferent de dimensiunile lor, trebuie să
corespundă întocmai nuanțelor și proporțiilor stabilite”.
Tot țin să concretizez că articolul 3 alineatul (3) spune: „Conducătorii
autorităților și instituțiilor publice, șefii instituțiilor diplomatice și ai oficiilor
consulare ale Republicii Moldova, conducătorii persoanelor juridice și persoanele
fizice care arborează, utilizează sau reproduc Drapelul de Stat sînt obligați să
asigure utilizarea corectă, demnitatea și integritatea acestuia.”
Vreau să îl întreb pe domnul… vizavi de cele declarate, sînt oare aceste
probleme importante sau nu?
În acest sens, vreau să mai zic: consultînd Comisia Națională de Integritate,
care a confirmat că Drapelul a fost arborat incorect și, cu trimitere la articolul 23,
arborarea suspendată la fel este reglementată.
De aceea, toți funcționarii de stat, inclusiv acei de la primărie, trebuie să
cunoască și să respecte întocmai.
Și mai mult, vreau să fac trimitere și la articolul 3 alineatul (4) din Legea
nr.217 care spune: utilizarea Drapelului de Stat cu încălcarea prevederilor prezentei
legi… atrag răspunderea contravențională sau penală stabilită de legislație.
În acest sens, mă adresez către Procuratura Generală: să se autosesizeze și să
întreprindă măsurile de rigoare conform legislației în vigoare.
Solicit Cancelariei de Stat să asigure studierea și cunoașterea legislației de
către autoritățile și conducătorii instituțiilor publice… Un minut. Să asigure
controlul respectării Legii privind Drapelul de Stat al Republicii Moldova de către
autoritățile și instituțiile publice și, după caz, să asigure întreprinderea măsurilor de
rigoare. Respectul față de însemnele statului reflectă și respectul față de cetățeni.
Puterea trebuie să fie responsabilă și un exemplu de demnitate. În caz
contrar, demnitarii de stat, puterea, nu au dreptul moral să reprezinte cetățenii.
Vă mulțumesc.
Domnul Igor Corman:
Microfonul nr.4.